Lewis Hamilton a lovit trei maşini la Monaco, dar nu era băut

Autorităţile din Principatul Monaco au anunţat că maşina condusă de multiplul campion mondial de Formula 1 Lewis Hamilton a lovit trei autovehicule parcate, precizând totodată că pilotul echipei Mercedes AMG nu era sub influenţa băuturilor alcoolice.

946 afișări
Imaginea articolului Lewis Hamilton a lovit trei maşini la Monaco, dar nu era băut

Lewis Hamilton a lovit trei maşini la Monaco, dar nu era băut

Hamilton locuieşte la Monaco şi a făcut public, pe contul său de Instagram, accidentul în care a fost implicat, unul fără victime. El a susţinut că a lovit doar o maşină parcată şi că accidentul a avut loc luni seară. Însă presa engleză a aflat că incidentul s-a produs marţi, spre dimineaţă, în jurul orei 3.30.

"Piciorul domnului Hamilton a alunecat pe pedalele de frână şi ambreiaj, iar maşina sa a lovit alte trei vehicule parcate. A fost testat pentru alcool, dar rezultatul a fost negativ", a declarat un purtător de cuvât al poliţiei din Principat, pentru The Telegraph.

TITLURILE ZILEI

Pilotul de la Mercedes, care şi-a asigurat de curând al treilea titlu mondial din carieră, a recunoscut că a provocat accidentul din cauza oboselii acumulate după o săptămână şi jumătate de petreceri. El a fost nevoit să plece în Brazilia, pentru Marele Premiu de Formula 1 de la Sao Paulo, cu o zi întârziere faţă de programul prevăzut.

Lewis Hamilton conducea o maşină sport Pagani Zonda 760, de peste 700 de cai putere. Modelul este LH, special construit pentru pilotul britanic, iar presa engleză notează că valoarea "supercar-ului" era de 1,5 milioane de lire sterline (2,1 milioane de euro).

Imbatabil pe circuitele de Formula 1, Hamilton, în vârstă de 30 de ani, nu se află la primul incident pe un drum public. În 2007, i-a fost suspendat permisul în Franţa, după ce a fost surprins conducând cu 200 de kilometri pe oră un Mercedes CLK. Pilotul a fost amendat cu 600 de euro, iar maşina sa a fost sechestrată de autorităţile franceze.

În martie 2009, Lewis Hamilton a provocat un accident în localitatea Vesenaz din Elveţia, el avariind o maşină în care se aflau o femeie în vârstă de 39 de ani şi fiica sa. Niciuna din cele trei persoane implicate nu a fost rănită.

Fundaţia RoadCross de ajutorare a victimelor accidentelor rutiere a cerut justiţiei ca permisul de conducere în Elveţia al pilotului britanic de Formula 1 Lewis Hamilton să fie retras. RoadCross a denunţat modul periculos în care Hamilton conduce pe şoselele din Elveţia. Fundaţia cerea ca justiţia elveţiană să decidă şi retragerea permisului de conducere al prietenei din acea perioadă a lui Hamilton, Nicole Scherzinger, care a vorbit în The Sun despre modul iresponsabil în care conduc ea şi iubitul ei în Elveţia.

"Dacă s-ar şti cu ce viteză am circulat, probabil am fi expulzaţi din Elveţia", ar fi spus Scherzinger, citată într-un comunicat al RoadCross. Nicole Scherzinger a mai declarat că obişnuieşte să conducă folosind genunchii, ca să aibă mâinile libere pentru a se machia.

În 2010, Hamilton a fost reţinut, acuzat şi citat în faţa unui tribunal din Melbourne pentru conducere periculoasă în week-end-ul în care a avut loc Marele Premiu al Australiei. El făcea derapaje controlate pe o stradă din apropierea circuitului Albert Park cu un automobil Mercedes E 500. Britanicul a evitat o condamnare, dar nu şi o amendă de 500 de dolari australieni (350 de euro). Cazul a ajuns în atenţia Federaţiei Internaţionale de Automobilism, care i-a avertizat pe piloţii de Formula 1 că trebuie să respecte regulile de ciculaţie pe dumurile publice. "Ei trebuie să acţioneze ca ambasadori ai sportului, iar conduita lor pe drumurile publice trebuie să fie exemplară, respectând regulile de siguranţă a circulaţiei", atrăgea atenţia atunci FIA.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici