Maftei: Dan Petrescu va pleca în China după Superupă sau după meciul cu Dinamo

Fundaşul echipei ASA Târgu Mureş Vasile Maftei a declarat, luni, că antrenorul Dan Petrescu va părăsi conducerea tehnică a mureşenilor după meciul din Supercupa Rooâniei sau după partida cu Dinamo, din prima etapă a Ligii I, pentru a da curs unei oferte venite din China, de la Jiangsu Guoxin-Sainty.

257 afișări
Imaginea articolului Maftei: Dan Petrescu va pleca în China după Superupă sau după meciul cu Dinamo

Maftei: Dan Petrescu va pleca în China după Superupă sau după meciul cu Dinamo (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Ieri am aflat şi despre plecarea lui Dan Petrescu. Nu a fost o duminică prea plăcută. Cei din conducere ne-au spus că Dan Petrescu are o ofertă foarte bună din China şi e foarte posibil să plece. Dan Petrescu mi-a spus că nu ar fi plecat dacă nu era situaţia asta. El va rămâne pentru Supercupă, poate şi pentru meciul cu Dinamo şi apoi va pleca. Sau cine ştie, poate rămâne", a spus Maftei, pentru Dolce Sport.

Fotbalistul a precizat că şi el a decis să părăsească gruparea, după ce conturile clubului au fost blocate. "Am primit vestea că o sumă din bani e blocată de DNA la club. Ni s-a propus un alt contract, să ne plătească 30 la sută şi cei 70 la sută la sfârşitul anului, dacă vor primi bani de la televiziuni sau să ne calificăm în grupele Ligii Europa. Şi cu o clauză în care putem pleca oricând. Eu am decis să plec. Având în vedere că Mister va pleca după Supercupă, eu am ales să plec. Eu nu cred că se mai poate în condiţiile astea. Ne-am despărţit amiabil. A contat pentru mine foarte mult că era Dan Petrescu când am venit la Târgu Mureş. Şi ei au fost luaţi prin surprindere, au vrut să facă nişte plăţi şi au văzut că au conturile blocate de DNA. Cred că majoritatea jucătorilor va rămâne. Nu au alternativă imediat. Se bazează pe clauza asta de reziliere că pot pleca oricând. Eu aşa am înţeles. Ieri am fost anunţaţi, pe la prânz, de către conducere, că trebuie să ne hotărâm până azi dimineaţă, ca să ştie pe ce jucători se pot baza", a precizat Vasile Maftei.

Tehnicianul Dan Petrescu a semnat, la 11 iunie, un contract cu ASA Târgu Mureş. În înţelegerea cu vicecampioana României, Petrescu are o clauză care îi permite să plece de la echipă dacă primeşte o ofertă avantajoasă.

Conducerea grupării ASA Târgu Mureş a anunţat, luni, că jucătorii şi staful tehnic au fost informaţi asupra faptului că, temporar, conturile clubului au fost blocate în urma controlului ce a avut loc în perioada 2014-2015, la sediul asociaţiei. Măsura blocării conturilor a fost contestată de club în instanţă.

Oficialii clubului au afirmat că prioritar este achitarea restanţelor către jucători. "În aceste condiţii, conducerea clubului va regândi strategia viitoare a întregii echipe, dar prioritar va fi achitarea restanţelor către jucători şi către personalul aflat sub contract. De asemenea, conducerea clubului îşi reafirmă atitudinea sa de totală transparenţă şi colaborare pentru clarificarea cât mai urgentă a cazului", se mai scrie în comunicat.

ASA Târgu Mureş va începe noul sezon miercuri, atunci când va întâlni, la Constanţa, de la ora 21.00, formaţia Steaua Bucureşti, în Supercupa României, iar duminică va evolua, pe teren propriu, cu Dinamo, în prima etapă a Ligii I.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici