Halep a trecut un Ocean(e) de suferinţă pentru a ajunge în turul 3 la Miami. Cronica unui meci cu durere fizică, şanse ratate, căzătură şi încă un test dur pentru glezna dreaptă | FOTO, VIDEO

Simona Halep, liderul clasamentului WTA, a câştigat joi meciul cu sportiva franceză Oceane Dodin (locul 98 WTA), scor 3-6, 6-3, 7-5, şi s-a calificat în turul trei al turneului de categorie Premier Mandatory de la Miami, SUA, dotat cu premii totale în valoare de aproape opt milioane de dolari.

3527 afişări
Imaginea articolului Halep a trecut un Ocean(e) de suferinţă pentru a ajunge în turul 3 la Miami. Cronica unui meci cu durere fizică, şanse ratate, căzătură şi încă un test dur pentru glezna dreaptă | FOTO, VIDEO

Simona Halep a trecut un Ocean(e) de suferinţă pentru a ajunge în turul 3 la Miami. Cronica unui meci cu durere fizică, şanse ratate, căzătură şi încă un test dur pentru glezna dreaptă | FOTO, VIDEO

LIVE BLOG pe www.prosport.ro 

Nimic nu a fost simplu pentru Simona Halep la debutul de la Miami: a fost luată tare de o tânără înaltă, puternică, încrezătoare, care nu a ţinut cont de nimic în afară de crezul său - orice minge se atacă tare! S-a trezit cu cinci lovituri câştigătoare trimise pe lângă ea în două game-uri şi jumătate, înainte de a se dumiri cu ce are de a face. A văzut cum adversara sa ratează serviciu după serviciu, prezentându-se în faţa ei cu un foarte modest 35-40% la frecvenţa primei mingi şi cu un mănunchi zdravăn de duble greşeli, fără a putea profita.

S-a văzut condusă pe tabelă - în start de prim set, la 2-0. A revenit, a egalat, dar valurile de pumni continuau să vină spre ea. Dodin a surprins-o şi a luat avantaj. A apărut durerea într-o zonă sensibilă, la gât şi la umărul drept, iar setul i-a scăpat printre degete, 3-6. Fizioterapeuta chemată de urgenţă între manşe a făcut ce şi cât a putut, iar Halep s-a scuturat şi a rupt garda adversă devreme în setul doi. Dar replicile continuau să vină: Oceane a egalat la 2, în timp ce gâtul înţepenit al Simonei continua să protesteze. Halep a strâns din dinţi, a strâns trei break-uri, profitând totuşi cu mare dificultate de sinusoidele de pe partea cealaltă a terenului. S-a târâit peste linia de finiş în setul doi, cu un 6-3 în oglindă faţă de primul set, dar s-a trezit că Dodin ridică mai mult nivelul în decisiv şi evadează la 3-1. A cedat pentru moment şi a fost taxată de spectatori pentru că a pierdut pentru o clipă duelul cu demonii interiori şi a azvârlit racheta cât colo. S-a auzit un cor de fluierături, de huiduieli, pe care Simona le-a primit cu capul plecat în timp ce mergea spre bancă pentru a lua o nouă rachetă. S-a descătuşat în game-ul imediat următor, când a reuşit rebreak-ul. Contrele s-au repetat însă la următorul schimb de terenuri - cu alte două break-uri care au păstrat diferenţa pe tabelă, de la 2-3, la 3-4.

Simona a strâns din dinţi şi a găsit soluţia pe serviciu. Dar a venit o scenă desprinsă parcă din filmul primului meci de la Australian Open 2018: alergând cu disperare în defensivă, românca şi-a atins limita. A căzut, punând din nou presiune pe glezna deja greu încercată, dar bine bandajată. Durerea s-a multiplicat. S-a ridicat prompt, a forţat în game, dar mâna dusă spre gleznă a spus totul. Nu a reuşit decât să smulgă două egalităţi. A găsit însă acea rază luminoasă pe care o văd doar campionii în momentele cele mai grele: a apăsat serviciul, s-a impus cu lejeritate şi a provocat-o mental pe Dodin, care, încă fragedă, s-a frânt.

Simona Halep a fost mai puternică într-un final de meci infernal, în care parcă tot timpul a alergat contra curentului. A reuşit însă cu succes să traverseze Ocean(e)-ul de suferinţă şi îşi continuă cursa la Miami.

(Cezara Paraschiv)

23:17 GAME, SET, MECI SIMONA HALEP! Cea mai bună jucătoare a lumii îşi arată clasa, încheind o partidă extrem de grea cu game la zero pe serviciu. Halep - Dodin 3-6, 6-3, 7-5

23:00 Halep, la pământ. Aleargă şi cade. Glezna ne dă din nou emoţii.

22:23 DECISIV! Halep - Dodin 3-6, 6-3

22:17 Câtă frustrare! Simona îşi pierde serviciul şi avantajul, iar gesturile sale, în drum spre bancă, sunt sugestive. Halep - Dodin 3-6, 4-3

22:13 Halep ia, din nou avantaj! A 12-a dublă greşeală a lui Dodin îi aduce break-ul Simonei. Doar 39% procentajul primului serviciu. Halep - Dodin 3-6, 4-2

 

 

21:59 Momentul de cotitură? Simona reuşeşte break-ul în setul doi şi se desprinde pe tabelă. De această dată, mâna lui Oceane Dodin tremură, Simona se duce rapid la 40-0 şi converteşte a doua minge de break. Halep - Dodin 3-6, 2-0

21:50 Şi intervine fizioterapeutul! Simona Halep acuză dureri în zona gâtului şi a umărului drept. A făcut câteva mişcări de stretching în timpul ultimului game, apoi fizioterapeuta a fost chemată pentru un consult şi un masaj. Halep - Dodin 3-6

21:45 Simona se agaţă cu toate forţele de primul set. Dodin îşi oferă minge de set cu un super-serviciu, dar Halep returnează fantastic şi închide cu o dreaptă inversă de generic. La minge de break, Dodin o riscă enorm pe serviciul doi şi o depăşeşte, la teu, pe Simona, cu as. nu este prima dată în meci când reuşeşteserviciu imparabil pe mingea a doua. Cu un smash, Dodin ajunge la a doua minge de set, dar Simona se mută din timp spre teu şi returnează decisiv, salvând manşa. Un alt retur puternic în lung de linie îi aduce şansa unei finalizări clare Simonei - şi a doua minge de break a game-ului. Dar, istoria sse repetă: Dodin atacă inspirat, egalează şi cu alte două urcări la fileu, închide primul set! Halep - Dodin 3-6.

21:40 Simona o provoacă pe Oceane să servească pentru a-şi câştiga setul, după primul joc alb pe propria lansare. Halep - Dodin 3-5

Cele două nu s-au mai întâlnit până acum într-un meci direct. Halep a intrat direct în turul doi al turneului din SUA şi vine după o eliminare în semifinalele competiţiei californiene de la Indian Wells.

Dodin a trecut în primul tur de Veronica Cepede Royg din Paraguay, locul 78 WTA, scor 6-4, 7-6 (3), 6-3, după două ore şi 14 minute de joc. Halep şi Dodin nu au mai jucat niciun meci direct până în prezent. Partida este programată joi, în jurul orei 21:00.

Simona Halep a înregistrat doar două înfrângeri în sezonul de tenis din 2018. Liderul mondial a fost învins de Caroline Wozniacki în finala de la Australian Open şi de Naomi Osaka în semifinalele Indian Wells.

 

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici