Meciul FCSB - CSU Craiova: Peste 170 de poliţişti, mobilizaţi pentru partida de duminică

Pentru partida de fotbal dintre FCSB şi CSU Craiova, care se va disputa duminică pe Arena Naţională din Capitală, vor fi mobilizaţi peste 170 de poliţişti care vor asigura ordinea publică, informează Poliţia Capitalei. Echipajele vor patrula şi în staţiile de metrou şi în autobuze.

292 afișări
Imaginea articolului  Meciul FCSB - CSU Craiova: Peste 170 de poliţişti, mobilizaţi pentru partida de duminică

Meciul FCSB - CSU Craiova: Peste 170 de poliţişti, mobilizaţi pentru partida de duminică

Mai multe echipaje de poliţie rutieră şi de ordine publică vor fi mobilizate cu ocazia desfăşurării pe Stadionul „Naţional Arena” din Capitală a meciului de fotbal aferent sezonului competiţional 2018 – 2019, care vor menţine ordinea publică în zona stadionului.

"Poliţiştii vor organiza şi intensifica acţiunile de patrulare în staţiile de metrou şi în mijloacele de transport în comun, urmând a lua măsuri de prevenire a înşelăciunilor comise prin diferite moduri de operare, a acostărilor de persoane, furturilor din genţi sau buzunare, respectiv a furturilor de/din auto. Totodată, Poliţia Capitalei va accentua activităţile de prevenire şi combatere a infracţiunilor săvârşite cu violenţă şi a faptelor de natură să împiedice desfăşurarea normală a acestui eveniment. Poliţiştii rutieri îşi vor intensifica acţiunile derulate pe principalele artere de circulaţie, în punctele ce prezintă risc ridicat de accidente şi la orele cu trafic intens, în vederea fluidizării traficului şi prevenirii evenimentelor rutiere, limitarea excesului de viteză şi depistarea celor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice", informează Poliţia Capitalei, printr-un comunicat de presă.

În contextul partidei de fotbal şi a măsurilor de ordine publică instituite, poliţiştii recomandă tuturor celor care vor fi prezenţi la meci să evite conflictele, iar celor care se află la volan să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi ale poliţiştilor care dirijează traficul să nu consume băuturi alcoolice şi să adopte un comportament civilizat faţă de ceilalţi şoferi.

Derby-ul etapei a treia a play-off-ului, FCSB – Universitatea Craiova, se dispută duminică, de la ora 20.30, pe Arena Naţională.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici