Mesajul prin care Cătălina Ponor şi-a anunţat retragerea/ Campionatul Mondial de la Montreal s-a încheiat pentru ea

Cătălina Ponor, tripla campioană olimpică la gimnastică, a decis să se retragă din activitate la vârsta de 30 de ani, printr-o postare pe pagina sa de Facebook. Constănţeanca nu a prins nicio finală la Campionatul Mondial de la Montreal şi competiţia s-a încheiat pentru ea.

1744 afişări
Imaginea articolului Mesajul prin care Cătălina Ponor şi-a anunţat retragerea/ Campionatul Mondial de la Montreal s-a încheiat pentru ea

"Nu a fost o zi aşa cum mi-am dorit, dar sunt mulţumită de tot ce am realizat până acum! 23 de medalii europene, mondiale şi olimpice, 26 de ani dedicaţi gimnasticii ca sportivă cu 2 momente de neuitat:
1. Olimpiada de la Atena, unde am realizat mai mult decât am visat;
2. Campionatele Europene de la Cluj, unde am trait nişte momente unice, atât frumoase în faţa propriului public, cât şi mai puţin plăcute cu doar o zi înaintea finalei de la bârnă.

Sunt mândră de tot ce am realizat şi tot ce am sacrificat pentru acest sport pe care l-am iubit şi îl iubesc în continuare, cu bune, cu rele, cu suişuri şi coborâşuri. Îmi este greu să mă despart de ceva ce am făcut cu pasiune, dăruire, devotament, dar la un moment dat toate se opresc.

Din cauza sănătăţii care se cam joacă cu mine şi din cauza vârstei la care am ajuns, am decis sa spun "Stop"! Îmi voi termina anul cu concursurile mici care au mai rămas şi demonstraţiile deja planificate, după care, din decembrie voi urma alt curs al vieţii, tot pe lângă sport, dar altfel, în ideea de a ajuta în continuare gimnastica. Vă mulţumesc din tot sufletul tuturor celor care aţi aplaudat, v-aţi bucurat, aţi suferit, aţi plans, aţi topăit împreună cu mine. Sunt multe persoane pe care ar trebui să le menţionez pentru a le mulţumi, însă mă voi rezuma doar la câteva nume importante", a scris Ponor pe pagina sa de Facebook.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici