Mihaela Buzărnescu va juca în primul tur de la San Jose împotriva Dariei Kasatkina

Mihaela Buzărnescu (58 WTA) începe cursa de apărare a trofeului câştigat în 2018 la San Jose împotriva rusoaicei Daria Kasatkina (40 WTA).

311 afișări
Imaginea articolului Mihaela Buzărnescu va juca în primul tur de la San Jose împotriva Dariei Kasatkina

Mihaela Buzărnescu va juca în primul tur de la San Jose împotriva Dariei Kasatkina

Turneul californian i-a adus Mihaelei, în urmă cu 12 luni, un prim titlu WTA al carierei, la 30 de ani, iar românca are acum nevoie de un parcurs la fel de bun pentru a răzbate pe un tablou presărat cu provocări, dar şi cu match-up-uri din care se întrevăd oportunităţi. Kasatkina, fost număr 10 mondial, coborâtă 30 de poziţii în clasament, a avut un sezon de iarbă de uitat cât mai repede, fără victorie. Ultimul meci câştigat de ea a venit în final de mai, la Roland Garros, iar 2019 a fost, în general, unul dezamăgitor pentru Daria, care a trecut de Australian Open la fel ca Miki, fără victorie în circuit, pentru ca apoi primele sale două meciuri câştigate să apară la Dubai (cu cvasi-necunoscuta poloneză Magdalena Frech, locul 178 WTA) şi la Miami, în faţa junioarei Cori Gauff, cea care ulterior avea să facă senzaţie la Wimbledon. Victoria în faţa belgiencei Elise Mertens, la Stuttgart, este punctul de referinţă al sezonului Kasatkinei.

TITLURILE ZILEI

Venită după o accidentare gravă la gleznă, Mihaela a avut nevoie de nouă meciuri pentru a semna prima sa victorie pe 2019, la Acapulco, alunecând şi ea în clasament faţă de recent stabilitul reper al carierei - locul 20 WTA. Miki a făcut un meci impresionant în turul doi la Wimbledon în faţa Simonei Halep, fiind singura jucătoare care a reuşit să îi smulgă un set campioanei ediţiei 2019. Jocul Mihaelei s-a legat la All England Club, a degajat din nou agresivitate şi forţă, însă nu s-a regăsit la acelaşi nivel la următorul turneu. Bucureşteanca ajunsă acum la 31 de ani a revenit pe zgură după aventura pe iarba londoneză, alegând însă să joace la Lausanne în locul turneului de la Bucureşti, reuşind o singură victorie înainte ca Fiona Ferro să îi scoată din buzunar o victorie ce părea la îndemână, de la set şi 5-2.

Per total, la startul primului meci direct, palmaresul Mihaelei şi al Dariei în sezon este comparabil: 9 victorii în 30 de meciuri pentru româncă, 6 victorii în 19 partide pentru rusoaică.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici