Ministerul Sportului recunoaşte oficial trei noi ramuri sportive:skateboard, arc istoric şi roundnet

Ministerul Sportului a anunţat vineri că a recunoscut oficial practicarea în România a trei noi ramuri sportive: skateboard, arc istoric şi roundnet.

386 afișări
Imaginea articolului Ministerul Sportului recunoaşte oficial trei noi ramuri sportive:skateboard, arc istoric şi roundnet

Sursa Foto- Wikipedia Commons

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sportului, esenţa ramurii de sport „skateboard” este dată de rularea pe o suprafaţă plană, având ca suport o „placă” pe patru roţi. Acest sport poate fi practicat atât pe stradă, ca mijloc de transport, dar mai ales în skate park-uri, acestea reprezentând o atracţie inclusiv pentru neprofesionişti.

Skateboard-urile sunt alcătuite dintr-o parte principală - placa - realizată fie din lemn (cel mai adesea straturi de arţar, lipite între ele cu o răşină epoxidică), fie din plastic rezistent şi flexibil, cu o formă concavă, cu extremităţile ridicate. Pe aceasta sunt ataşate cele două axe cu şuruburi, la capătul cărora sunt cele 4 roţi, fiecare cu câte 2 rulmenţi.

Probele competiţiilor de skateboard sunt de nivel olimpic: street şi park.

Ministerul precizează că arcul istoric cuprinde modele ce imită arcurile de luptă din istoria diferitelor regiuni şi pot fi realizate din coarne ale animalelor sau lemn de diferite esenţe. În trecut, corzile erau realizate din in, cânepă şi din vene de cai sau vite, iar în prezent se fabrică din material sintetic.

Potrivit Ministerului, roundnet-ul este un sport nou, apărut în 1989 în SUA şi care cunoaşte o popularitate largă la nivel internaţional. De aproximativ 5 ani, se practică şi în România.

„Jocul de roundnet se desfăşoară între două echipe formate din 2 coechipieri, folosind un set de roundnet format dintr-o trambulină rotundă (fileu) şi o minge. Jocul începe prin lovirea mingii înspre fileu de către jucatorul care serveşte. Jucătorii pot să lovească mingea cu orice parte a corpului. După ce mingea sare din fileu, posesia se schimbă, iar echipa aflată în posesie are dreptul la maximum 3 atingeri alternative (pase între coechipieri), pentru a returna mingea pe fileu. Punctul continuă atâta timp cât echipele reuşesc să returneze mingea pe fileu cu succes. Punctul se pierde în cazul în care mingea nu este returnată pe fileu sau loveşte bara sau un jucător atinge kit-ul de joc”, anunţă ministerul.

Echipele stau de o parte şi de alta a kit-ului de joc, la începutul unui punct, la o distanţă de minimum 213 cm (7 ft) şi se pot deplasa liber pe toată suprafaţa de joc disponibilă în timpul punctului, interferenţele ducând la rejucarea punctului.

Set-ul se joacă până la 11, 15 sau 21 de puncte, cu diferenţă de 2 puncte în caz de egalitate la final de set, după cum se stabileşte la începutul jocului.

În baza recunoaşterii oficiale, practicanţii acestor ramuri de sport se pot constitui în asociaţii cluburi sportive, ulterior federaţie sportivă naţională, şi pot participa la întreceri demonstrative şi competiţii, potrivit legii.

Pentru înfiinţarea federaţiei sportive naţionale, activitatea în ramura de sport recunoscută oficial trebuie să se desfăşoare în mod organizat timp de cel puţin 3 ani de la recunoaşterea oficială a practicării respectivei ramuri de sport în România.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici