Mircea Rednic a plecat de la Mouscron

Mircea Rednic (55 de ani) nu mai este, începând de miercuri, antrenorul lui Mouscron. Clubul belgian a anunţat, printr-un comunicat oficial, despărţirea de tehnicianul care a salvat echipa de la retrogradare anul trecut.

342 afişări

Imaginea articolului Mircea Rednic a plecat de la Mouscron

Mircea Rednic a plecat de la Mouscron

"După ce a reuşit să menţină clubul în prima ligă şi a avut un start de sezon excelent, rezultatele lui Rednic nu au mai fost cele dorite. Cu doar 13 puncte obţinute în ultimele 18 meciuri, conducerea a trebuit să reacţioneze. Mai ales că în ultimele declaraţii, Mircea Rednic ne-a arătat că nu mai este implicat în proiectul nostru. Clubul nostru este ambiţios, dar nu cu orice preţ", se arată pe site-ul oficial al lui Mouscron.

Iar motivul despărţirii este reprezentat de declaraţiile sincere pe care Rednic le-a făcut în presa din Belgia, după înfrângerea cu Standard Liege, venită în prelungiri, în superioritate numerică. Nemulţumit că şefii clubului nu-i pun la dispoziţie un buget de transferuri care să-l ajute să formeze o echipă puternică, Rednic a tras un semnal de alarmă şi a ajuns în punctul în care a ameninţat cu plecarea, dacă strategia nu se va schimba: "E o diferenţă incredibilă între bugetul lui Standard şi cel al lui Mouscron! Noi nici măcar nu am avut buget de trnasferuri. La Dinamo am trecut prin aceeaşi situaţie, clubul era în insolvenţă, salariile nu depăseau un anumit nivel şi nu se puteau face transferuri. Sunt obişnuit să lucrez în asemenea condiţii, însă în acest sezon e ultima dată când lucrurile stau aşa. Dacă Mouscron nu vrea să facă eforturi financiare, voi pleca! Nu-mi anunţ plecarea, dar ceva trebuie să se schimbe. Dacă clubul se mulţumeşte cu salvarea de la retrogradare, eu plec", a declarat Rednic.

Anul trecut, "Puriul" a salvat-o miraculos pe Mouscron de la retrogradare, iar în startul acestui sezon a transformat-o în una dintre revelaţiile campionatului dominat de Anderlecht şi Club Brugge. Totul, însă, fără să investească vreun ban în transferuri. Cu Rotariu om de bază în ultimul timp, Mouscron ocupă locul 12 în Belgia şi a pierdut din ritmul care a dus-o, în startul sezonului, pe locurile de play-off.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
MIRCEA REDNIC ,
MOUSCRON ,
BELGIA
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.