Mircea Rednic, după demiterea de la Dinamo: Din ianuarie, cu noul lot, s-au câştigat 12 meciuri

Mircea Rednic (57 de ani) a fost demis de la Dinamo, patronul echipei fiind nemulţumit de parcursul echipei din acest sezon. Antrenorul a vorbit despre lotul pe care l-a găsit în momentul în care a preluat echipa de la Claudiu Niculescu.

202 afișări
Imaginea articolului Mircea Rednic, după demiterea de la Dinamo: Din ianuarie, cu noul lot, s-au câştigat 12 meciuri

Mircea Rednic, după demiterea de la Dinamo: Din ianuarie, cu noul lot, s-au câştigat 12 meciuri

L-a dat exemplu pe Kino Delorge, fotbalist adus în ”Ştefan cel Mare” în mandatul lui Florin Bratu. Acesta a ratat două penalty-uri în meciul de Cupa României cu Csikszereda Miercurea Ciuc, iar ”câinii” au fost eliminaţi din competiţie: ”Din ianuarie, cu noul lot, s-au câştigat 12 meciuri, patru egaluri şi patru înfrângeri. 40 de puncte, da? Cea mai bună apărare din play-out. Până să vin eu, era media de 2,5 pe meci.

Nu am avut posibilitatea să iau de 8.000, de 9.000, de 10.000. Delorge nu a fost în stare să bată de două penalty-uri, nici măcar nu a ajuns mingea până la poartă. A plecat cu patru salarii în plus, cu vreo 20.000, plus salariile la zi. Live.

TITLURILE ZILEI

Kino Delorge (21 de ani) a făcut junioratul la academia celor de la Genk, unde a evoluat atât pentru echipa U19, cât şi pentru formaţia secundă. În sezonul 2017-2018, acesta a evoluat în Olanda, la FC Dordrecht, iar în vara anului trecut a ajuns la Dinamo, liber de contract. În prezent, Delorge este legitimat la KSK Lierse, în Belgia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici