Mircea Rednic: Niciun jucător de la Dinamo nu va fi impresariat de fiica mea

Antrenorul echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, Mircea Rednic, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că niciun jucător care joacă în mandatul său la echipa din Ştefan cel Mare nu va fi impresariat de fiica sa.

108 afișări
Imaginea articolului Mircea Rednic: Niciun jucător de la Dinamo nu va fi impresariat de fiica mea

Mircea Rednic: Niciun jucător de la Dinamo nu va fi impresariat de fiica mea

Antrenorul dinamovist Mircea Rednic a dezminţit faptul că la echipă joacă doar cei impresariaţi de Luana, fiica sa, şi a anunţat că singurul reprezentat de aceasta e Olteanu, fotbalist ce va părăsi clubul din iarnă.

"Singurul jucător care are contract cu fiica mea este Olteanu, care va pleca şi el în iarnă. Dacă vreunul dintre jucători are contract cu fiica mea să vină să îl prezinte şi eu îi dau un milion de euro. Singurul care are contract cu fiica mea este Olteanu şi a fost semnat acum patru ani", a declarat Mircea Rednic, într-o conferinţă de presă.

TITLURILE ZILEI

Tehnicianul a precizat că niciun jucător care evoluează în mandatul său la echipa din Ştefan cel Mare nu va fi impresariat de fiica sa.

"Eu nu îmi doresc ca jucătorii să fie impresariaţi de fiica mea. Şi în niciun caz fata mea nu ia comisioane de la jucători, ci de la cluburi. Iar la clubul Dinamo nu va avea niciun jucător pentru că nu vreau să existe discuţii că joacă unul pentru că e jucătorul meu. Am atâta experienţă şi nu vreau să mă expun nici eu nici familia mea", a explicat antrenorul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici