Mirel Rădoi, de la Bucureşti la Riyadh, via Milano, Munchen, Madrid sau Londra

Cel mai mediatizat transfer din campionatul intern a fost al lui Mirel Rădoi, încă din 2002 existând zvonuri că grupări precum Arsenal Londra, AC Milan, Internazionale Milano, Manchester United sau Bayern Munchen ar fi vrut să-l achiziţioneze pentru sume cuprinse între 2 şi 20 de milioane de euro.

275 afișări
Imaginea articolului Mirel Rădoi, de la Bucureşti la Riyadh, via Milano, Munchen, Madrid sau Londra

Mirel Rădoi, de la Bucureşti la Riyadh, via Milano, Munchen, Madrid sau Londra (Imagine: Andrei Pungovschi / Mediafax Foto)

În 2002, a apărut zvonul că Sporting Lisabona l-ar dori pe Rădoi, iar jucătorul se declarase încântat de oportunitate. "Orice jucător şi-ar dori să plece în străinătate, iar Sporting ar putea fi pentru mine o rampă de lansare, mai ales datorită faptului că aş lucra cu Ladislau Boloni şi cu Marius Niculae. Nu ştiu însă dacă este momentul potrivit pentru mine, deoarece aş dori să mai joc la Steaua măcar un an", spunea Rădoi, la doar doi ani de la transferul său de la Extensiv Craiova la formaţia din Bulevardul Ghencea, la cererea antrenorului Victor Piţurcă.

TITLURILE ZILEI

Doi ani mai târziu, Mirel Rădoi a primit alte oferte de transfer, mai mult sau mai puţin serioase. Viitorul selecţioner Victor Piţurcă anunţa cu surle şi trâmbiţe că Steaua a primit oferte de la echipe din două ţări pentru el, cea mai bună de 3 milioane de euro. Insuficient însă pentru a fi îndeplinite criteriile unei afaceri avantajoase.

Anul 2005 a fost cel în care Mirel Rădoi a fost "tranferat" la cele mai multe echipe din Europa. Şi toate numai de prim rang. În acea perioadă, Gigi Becali ba îl dădea pentru 5-6 milioane de euro, ba pentru 10 milioane, ba nu-l mai dădea nici pentru 20 de milioane. "Rădoi nu pleacă, lăsaţi-mă cu oferta lui Rădoi. Chiar dacă va avea ofertă de 10 milioane, atît cât am cerut eu, Rădoi tot nu pleacă. Nici pe 20 de milioane", a răbufnit Becali când clubul italian de primă divizie Palermo a oferit două milioane de euro pentru transferul fundaşului Mirel Rădoi.

Apoi s-a vorbit depsre un posibil transfer la Valencia. După care isteria a atins cote maxime, cu aşa-zisele oferte din Anglia. Pe rând, Manchester United, Arsenal Londra, Tottenham Hotspur, Liverpool, Blackburn Rovers şi Portsmouth s-ar fi bătut pentru serviciile lui Mirel Rădoi. Milioanele de lire sterline pe care le aruncau pe piaţă ziarele londoneze se transformau în euro în România. Nicio declaraţie oficială a vreunui conducător din fotbalul englez nu a apărut însă vreodată. În schimb, Gigi Becali refuza oferte de 10 sau 15 milioane de euro, după care plusa: "Rădoi nu pleacă, indiferent de sumă".

În scenă a apărut şi Chelsea mai târziu, dar accidentările l-au oprit pe Rădoi să-şi construiască o carieră în fotbalul englez. "Ar fi venit echipe din Anglia să-l vadă pe Mirel în Olanda, păcat că este accidentat. Chiar şi Chelsea vrea să-l ia pe Mirel. Dacă va exista o ofertă bună pentru el, poate va pleca, dar de unde ştiţi că nu îi este bine şi aici? De la Chelsea nu a venit o ofertă clară, au fost nişte discuţii", spunea Becali.

Au fost aduse în discuţie chiar şi chestiuni familiale, de suflet, care îl ţineau pe fundaş legat de Steaua. Becali se arăta impresionat de atitudinea lui Rădoi atunci când apăreau numeroasele oferte de transfer: "A spus: «Naşule, ai nevoie de mine, nu te pot lăsa acum». Pentru mine, asta spune totul şi toată viaţa va avea respectul meu. Dacă vom câştiga campionatul, iar ceilalţi se întăresc, ce să fac, să slăbesc? Acum o să-i spun eu: «Finule, am eu nevoie de tine acum». O să întăresc lotul".

Peţitoarele au apărut apoi din Italia, cu AC Milan în frunte, despre care se zvonea că în cazul în care nu l-ar lua pe Chivu de la AS Roma, s-ar orienta către Rădoi. Niciunul dintre ei nu avea însă să joace la formaţia "rosso-nero".

Apoi, presa a relatat că Bayern Munchen şi Borussia Dortmund l-au ratat pe Rădoi, Gigi Becali anunţând enigmatic că a refuzat 6 milioane de euro de la un club din Germania pentru finul său.

În octombrie 2006, cu ocazia meciului Steaua - Real Madrid din Liga Campionilor, Gigi Becali l-a propus pe Rădoi la gruparea spaniolă într-o discuţie avută cu preşedintele Ramon Calderon. Nu a primit niciun răspuns.

Tot în 2006, Rădoi a mai fost "transferat" din nou la Portsmouth, în Premier League, echipă care nu a fost însă pe placul lui Gigi Becali, patronul stelist visând la o formaţie de top din Europa pentru protejatul său. Apoi a picat, din nou, şi varianta cu Tottenham Hotspur. S-a mai vorbit, fără vreo finalitate însă, şi despre interesul grupării ruse Zenit Sankt Petersburg.

La începutul anului 2007, Mirel Rădoi părea să fi intrat în atenţia grupării Lazio Roma, care căuta un fundaş central, numai că italienii l-au transferat până la urmă pe dinamovistul Ştefan Radu, pentru suma de 5,4 milioane de euro.

În primăvara anului trecut, Rădoi anunţa că intenţionează să plece de la Steaua pentru a-şi încerca norocul într-un campionat mai puternic. Şi în vară a "ajuns", pentru câteva ore, la Internazionale Milano, în schimbul altor milioane de euro, 13 la vânzare definitivă sau două pentru un împrumut. Asta până cand antrenorul portughez al Interului, Jose Mourinho, a anunţat că nimic nu e adevărat. Pentru scurtă vreme, Mirel "a trecut" şi pe la Fiorentina, mulţi văzându-l coleg cu Mutu.

(Material realizat de Adrian Ţone, adrian.tone.mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici