Nicolae Dică, antrenor FCSB, înainte de meciul cu Beer Sheva din Europa League: Vrem să-i scoatem pe oameni în stradă

FCSB se pregăteşte de vizita lui Hapoel Beer-Sheva, în Europa League, în meciul care-i poate asigura calificarea matematică din grupele competiţiei. La conferinţa de presă, Nicolae Dică a recunoscut că vrea să reuşească prima mare performanţă de când a preluat echipa.

283 afișări
Imaginea articolului Nicolae Dică, antrenor FCSB, înainte de meciul cu Beer Sheva din Europa League: Vrem să-i scoatem pe oameni în stradă

Nicolae Dică, antrenor FCSB, înainte de meciul cu Beer Sheva din Europa League: Vrem să-i scoatem pe oameni în stradă

"Pe faza ofensivă trebuie să punem mai multe probleme decât am pus în meciul tur. Cei de la Beer Sheva vin să câştige, au nevoie de cele trei puncte. Schimbări în echipă vor fi, cu siguranţă. Voi schimba mai mulţi jucători faţă de meciul de la Craiova. Presiune este tot timpul la Steaua. Sunt conştient că este foarte greu pentru o echipă românească să ajungă în semifinalele sau finala unei competiţii europene. Nu ne gândim la adversarii pe care i-am putea întâlni în primăvara europeană. Eu consider că va fi foarte greu după ce vom ieşi din grupe. Momentan nu ne gândim la adversarii care pot veni în primăvara europenă, ne gândim la meciul de mâine. Momentan nu ştiu nimic despre Keşeru. Nu mă gândesc acum la transferuri. Avem Europa League, avem campionatul. Sunt lucruri importante care se petrec la echipă", a declarat Dică, la conferinţa de presă.

Dică a vorbit despre modul în care echipa s-a regenerat după greutăţile întâmpinate la începutul sezonului.

"În momentul în care am venit la echipă am decis că trebuie să fac un grup şi ceea ce s-a întâmplat până acum îmi dă speranţe. După meciul cu Viitorul, când spuneam că a fost un meci slab, am zis că am mare încredere în echipă şi în jucători. Timpul trece foarte greu până la meciul cu Beer-Sheva, dar îmi fac meseria cu pasiune. Astept toţi suporterii Stelei să vină alături de echipă, suntem într-un moment bun. Mi-aş dori să fie alături de noi. Să reuşim să avem rezultate foarte bune şi să-i scoatem pe oameni în stradă. Sper ca noi să le aducem o bucurie mâine seară sau în alte seri", a spus Dică

TITLURILE ZILEI

Prezent la conferinţa de presă, Budescu a recunoscut şi el că echipa e în faţa unui moment mare.

"Putem scrie istorie, de ce nu? Avem jucători valoroşi aici şi tineri de perspectivă. Trebuie să tratăm meciul serios, chiar dacă avem trei victorii. Trebuie să abordăm meciul cu seriozitate. Nu se gândeşte nimeni la transferuri în momentul de faţă", crede Constantin Budescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici