Patricia Ţig s-a calificat în turul 2 al turneului WTA Seul

Patricia Ţig (124 WTA) s-a calificat, marţi dimineaţă, în turul doi la Seul, reuşind să treacă pentru a patra oară din patru turnee WTA disputate de la revenirea în circuit de meciul inaugural de pe tabloul principal în main tour.

261 afișări
Imaginea articolului Patricia Ţig s-a calificat în turul 2 al turneului WTA Seul

Patricia Ţig s-a calificat în turul 2 al turneului WTA Seul

Sportiva în vârstă de 25 de ani a luptat trei ore pentru a o învinge pe Danka Kovinic, locul 117 WTA, din Muntenegru, scor 6-4, 3-6, 7-6(3). Venită după două victorii rapide în calificările turneului International de la Seul, Patricia Ţig a valorificat a treia minge de meci avută la debutul pe tabloul principal, în tiebreak, după ce servise pentru victorie şi la 5-3 la game-uri în setul trei. Românca a ieşit învingătoare dintr-un duel cu 31 de mingi de break (4 din 14 convertite de Kovinic, 4 din 17 convertite de Patricia). În optimi, Ţig o va înfrunta pe spaniola Paula Badosa (21 ani, 88 WTA), cea care i-a barat drumul Patriciei în calificările de la Wimbledon 2019 (3-6, 6-1, 6-4).

TITLURILE ZILEI

Răsturnările de situaţie au fost la ordinea zilei în ultimul meci al primului tur de la Seul. Patricia Ţig a pierdut primele două game-uri ale partidei, însă a revenit imediat, a egalat la 2, apoi a făcut diferenţa la 4-4, adjudecându-şi astfel manşa inaugurală după 55 de minute de luptă. Ţig şi Kovinic au fost protagonistele unui început de set doi şi mai intens, 36 de puncte fiind necesare pentru a trece de primele două game-uri. Au fost două break-uri, primul al elevei lui Răzvan Sabău şi al doilea al muntenegrencei, Danka Kovinic reuşind apoi un nou break în game-ul patru, care s-a dovedit a fi decisiv.

În setul trei s-a mers cap la cap în primele şapte game-uri, pe serviciu, chiar dacă mingile de break nu au lipsit (cinci pentru Patricia, două pentru Danka). Ţig a reuşit să rupă serviciul advers în game-ul cu numărul 8, însă nu a putut închide partida, cu serviciul, la 5-3. Kovinic a forţat prelungirile, egalând la 5. Soarta meciului s-a decis, în cele din urmă, în tiebreak, decisivul depăşind o oră de joc doar pentru finalizarea celor 12 game-uri maxim posibile.

Românca a dominat autoritar tiebreak-ul decisiv, adjudecându-şi primele cinci puncte, apoi a închis partida după trei ore şi un minut.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici