Pedeapsa primită de România din partea UEFA, după incidentele de la meciurile cu Spania şi Malta. FRF, amendată cu ZECI de mii de euro

Federaţia Română de Fotbal a anunţat, vineri, că meciul România-Norvegia, din preliminariile EURO 2020, se va disputa fără spectatori. De asemenea, Comisia de Disciplină a UEFA a amendat FRF cu 83.000 de euro în urma incidentelor de la meciurile cu Spania şi Malta.

9011 afişări
Imaginea articolului Pedeapsa primită de România din partea UEFA, după incidentele de la meciurile cu Spania şi Malta. FRF, amendată cu ZECI de mii de euro

Pedeapsa primită de la UEFA, după incidentele de la meciurile cu Spania şi Malta. FRF, amendată cu ZECI de mii de euro

FRF a fost sancţionată cu plata a 83.000 de euro pentru scandările rasiste ale suporterilor, folosirea de materiale pirotehnice, aruncarea de obiecte în suprafaţa de joc şi pătrunderea spectatorilor pe gazon.

În plus, următorul joc de pe teren propriu din preliminariile EURO 2020, România – Norvegia, din 15 octombrie, programat tot pe Arena Naţională, se va disputa cu porţile închise.

De asemenea, timp de un an, Federaţia Română de Fotbal se va afla sub atenta supraveghere a forului de la Nyon şi, în cazul în care incidentele se vor repeta, încă un meci va fi disputat cu porţile închise.

„În ciuda apelurilor repetate ale Federaţiei Române de Fotbal, prin canalele de comunicare înaintea partidelor cu Spania şi Malta, cât şi pe durata acestora, prin crainicul partidei şi mesajele dispuse public pe stadion, comportamentul suporterilor la meciurile din septembrie ale echipei naţionale aduce o nouă sancţiune din partea UEFA”, se arată în comunicatul emis de FRF.

După şase runde din grupa F de calificare la Campionatul European din 2020, România ocupă locul 3, cu 10 puncte. Tricolorii au nevoie de victorie în următoarele trei partide, cu Insulele Feroe, Norvegia şi Suedia pentru a avea şanse reale la calificare.

Programul României în preliminariile EURO 2020:

12 octombrie, ora 19:00: Insulele Feroe-România
15 octombrie, ora 21:45: România-Norvegia
15 noiembrie, ora 21:45: România-Suedia
18 noiembrie, ora 21:45: Spania-România

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici