Petre Grigoraş este noul antrenor al echipei ASA Târgu Mureş

Tehnicianul Petre Grigoraş va conduce echipa ASA Târgu Mureş în locul lui Cristiano Bergodi, a anunţat, marţi, clubul ardelean, pe site-ul oficial.

497 afișări
Imaginea articolului Petre Grigoraş este noul antrenor al echipei ASA Târgu Mureş

Petre Grigoraş este noul antrenor al echipei ASA Târgu Mureş (Imagine: Cosmin Dan/Mediafax Foto)

"Conducerea clubului ASA Tîrgu-Mureş anunţă că noul antrenor principal al formaţiei este domnul Petre Grigoraş. După negocierile purtate în ultima perioadă, cele două părţi au ajuns la un acord final în cursul acestei dimineţi. Ca jucător, Petre Grigoraş a evoluat de-a lungul carierei la Aerostar Bacău, FCM Bacău, Steaua, Farul Constanţa, Dobrudzha Dobrich, Levski Sofia, Lokomotiv Plovdiv (toate 3 din Bulgaria) şi Universitatea Cluj", anunţă clubul mureşean.

În calitate de tehnician a debutat ca secund la Farul Constanţa, în anul 1999, fiind apoi principal la aceeaşi formaţie (2000-2002). Au urmat apoi FC Oneşti (2002-2003), Petrolul Moineşti (2003-2004), din nou Farul (2004-2005), Oţelul Galaţi (2005-2009 şi 2013), Poli. Iaşi (2009-2010), două mandate la Pandurii Tg. Jiu (2010-2013, 2014) şi CFR Cluj (2013).

TITLURILE ZILEI

Pe banca tehnică a formaţiei ASA, Petre Grigoraş va fi ajutat de către antrenorul secund Marian Dinu şi de preparatorul fizic Ciprian Prună.

Ca jucător, secundul Marian Dinu a evoluat pentru Farul Constanţa şi Callatis Mangalia fiind, cu 284 de meciuri în tricoul celor de la Farul, pe locul 2 în ierarhia prezenţelor la formaţia constănţeană. Lucrează de mulţi ani cu Petre Grigoraş, în calitate de secund al acestuia.

Preparatorul fizic, Ciprian Prună, şi-a început activitatea în 2002, la Centrul de Copii şu Juniori de la Sportul Studenţesc. Între 2003-2009 a lucrat la grupele de copii şi juniori de la Steaua, dar şi la echipa secundă a clubului, trecând apoi la Academia Hagi şi FC Vaslui. În ultimul an şi jumătate a activat la Steaua, cucerind toate cele 3 trofee: campionat, Cupă şi Cupa Ligii.

Cristiano Bergodi, în vârstă de 50 de ani, a fost numit la ASA Târgu Mureş în 22 septembrie, înlocuindu-l pe Vasile Miriuţă. El a demisionat la 18 decembrie.

Bergodi a pregătit mai multe echipe din România, FC Naţional (2005-2006), CFR Cluj (2006-2007), Rapid Bucureşti (2007 şi 2015), Politehnica Iaşi (2009) şi Steaua Bucureşti (2009).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici