Preliminariile Cupei Mondiale din Qatar 2022. Germania-România 2-1. Ianis Hagi a deschis scorul, iar tricolorii au rezistat eroic o repriză

  • Echipa lui Hans-Dieter Flick, 56 de ani, liderul Grupei J, s-a duelat, vineri seară. cu băieţii lui Mirel Matei Rădoi (40 de ani), la Hamburg.
  • România a condus cu 1-0, dar nemţii au strivit naţională tricoloră, întorcând scorul după pauză.
  • Naţionala a picat pe locul 4 în grupă, după Germania, Macedonia de Nord şi Armenia.
1432 afișări
Imaginea articolului Preliminariile Cupei Mondiale din Qatar 2022. Germania-România 2-1. Ianis Hagi a deschis scorul, iar tricolorii au rezistat eroic o repriză

LIVE / Preliminariile Cupei Mondiale din Qatar 2022. Germania-România 1-1. Ianis Hagi a deschis scorul la Hamburg

România a pierdut vineri seară, la Hamburg, 1-2 cu Germania, echipă care nu primise gol cu noul antrenor, Hansi Flick.

Ianis Hagi a deschis scorul în minutul 9, iar naţionala României a rezistat atacurilor adverse. Germanii au strivit România, pe alocuri, dar Burcă şi Rus au fost doi stoperi de netrecut.

După pauză, Gnabry (52) şi „rezerva” Muller (81) au întors scorul. În celelalte meciuri din Grupa J, Islanda - Armenia 1-1 şi Liechtenstein - Macedonia de Nord 0-4.

Luni seară, în Ghencea, ROmânia înfruntă Armenia.

Clasament: 1. Germania, 18p, 2. Macedonia de Nord, 12p. 3. Armenia, 12p. 4. România, 10p. 5. Islanda, 5p. 6. Liechtenstein, 1p.

FINAL

UPDATE. Thomas Muller a făcut 2-1, în minutul 81, după un corner. A fost golul cu numărul 40 pentru atacantul de la Bayern Munchen la naţională. În celelalte meciuri din grupă, Islanda - Armenia 1-1 şi Liechtenstein - Macedonia de Nord 0-4.

UPDATE. S-a reluat partea a doua. NEmţii au egalat în minutul 52, gol Serge Gnabry, cu un şut de la distanţă.

PAUZĂ

România se apără disperată, în timp ce nemţii presează permanent. Tricolorii au avut două lovituri de colţ. Acelaşi scor la pauză şi în celelalte două jocuri din grupă, Islanda - Armenia şi Liechtenstein - Macedonia de Nord.

UPDATE. În minutul 9, Ianis Hagi a făcut o fază de efect, trecând mingea printre picioarele lui Rudiger, campion european cu Chelsea, şi finalizând cu piciorul stâng, la colţul lung. Ter Stegen, înlocuitorul lui Neuer (accidentat), a fost bătut. În minutul 5, un duel Burcă-Werner a fost judecat în primă fază ca fiind penalty. Arbitrul de centru a revenit, după consultarea VAR, şi l-a anulat. 

UPDATE. Echipele de start

Germania: Ter Stegen - Hofmann, Sule, Rudiger, Kehrer - Goretzka, Kimmich - Gnabry, Reus, Sane - Werner.

Rezerve: Leno, Schlotterbeck, Ginter, Havertz, Muller, Musiala, Klostermann, Neuhaus, Adeyemi, Raum, Wirtz
Selecţioner: Hansi Flick

România: Niţă - Raţiu, Rus, Chiricheş, Burcă, Toşca - Hagi, Stanciu, R. Marin, Mihăilă - Puşcaş

Rezerve: Vlad, Aioani, Manea, Albu, Ivan, Cicâldău, Maxim, Bancu, Keşeru, Cordea, Mitriţă, Moruţan
Selecţioner: Mirel Rădoi

Hans-Dieter Flick are doar victorii la cârma naţionalei, care vine după un recul la Euro 2020. Germania are golaveraj imaculat 12-0 în ultimele 3 meciuri din campania pentru Mondiale: 2-0 cu Liechtenstein, 6-0 cu Armenia şi 4-0 cu Islanda. „Adversarii n-au avut nici măcar un corner”, a remarcat Mirel Rădoi.

Contra României se joacă pe Volksparkstadion din Hamburg, de la ora 21.45, cu o brigadă avându-l la centru pe turcul Cakir.

Gazdele sunt în fruntea grupei, cu 15 puncte în şase jocuri (cinci victorii şi o înfrângere). Singurul KO datează din 31 martie, 1-2 cu Macedonia de Nord, cu Joachim Low pe bancă.

România, care vine după 0-0 cu Macedonia de Nord, de la Skopje, este a treia în grupă, cu 10 puncte din şase jocuri (trei victorii, un egal şi două înfrângeri). Scopul este de a atinge a doua poziţie, care trimite la baraj. În martie, România a pierdut împotriva Germaniei, 0-1. A decis golul lui Gnabry din minutul 17.

Două succese tricolore în istorie

Există 14 confruntări între Germania şi România. Bilanţul este în favoarea germanilor: 9 victorii împotriva a doar două succese ale tricolorilor, plus 3 egaluri (de pomină este remiza de la Euro 2000, scor 1-1), golaveraj 39-18 pentru nemţi.

Ultimul succes al României datează din 2004, când oamenii lui Iordănescu au câştigat cu 5-1 la Bucureşti, pe lista marcatorilor fiind Pleşan, Raţ, Dănciulescu şi Caramarin. Adversarii au punctat prin Philipp Lahm.

Clasamentul Grupei J: 1. Germania (15p), 2. Armenia (11p), 3. România (10p), 4. Macedonia de Nord (9p), 5. Islanda (4p), 6. Liechtenstein (1p).

Celelalte meciuri din grupă care vor avea loc vineri seară: Liechtenstein - Macedonia de Nord şi Islanda - Armenia.

După Germania, România va avea meci cu Armenia, luni seară, ora 21.45, în Ghencea, pe noua arenă „Steaua”.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici