Preşedintele clubului Astra Giurgiu cere DEMISIA conducerii Comisiei Centrale a Arbitrilor

Preşedintele clubului Astra Giurgiu, Dănuţ Coman, a cerut, vineri seara, demisia conducerii Comisiei Centrale a Arbitrilor, al cărei preşedinte este grecul Kyros Vassaras, ca urmare a prestaţiilor din ultima vreme ale arbitrilor români.

146 afișări
Imaginea articolului Preşedintele clubului Astra Giurgiu cere DEMISIA conducerii Comisiei Centrale a Arbitrilor

Preşedintele clubului Astra Giurgiu cere DEMISIA conducerii Comisiei Centrale a Arbitrilor

Reacţia fostului portar a fost stârnită de faptul că Marcel Bîrsan nu a acordat un penalty echipei sale în meciul cu CS Universitatea Craiova, pentru un presupus fault asupra lui Alexandru Ioniţă, în finalul jocului. Coman este de părere că funcţia de preşedinte al CCA ar trebui să îi revină unui român.

"Putem spune că este un rezultat bun, dar, din informaţiile pe care le am, am înţeles că a fost penalty clar la Ioniţă. Trebuie să înţeleagă că băieţii aceştia muncesc şi nu ar trebui să îşi bată nimeni joc de munca lor.

TITLURILE ZILEI

Suntem o echipă în reconstrucţie, dar Astra nu a murit. Nu vorbesc numai de Astra, ci de modul în care se arbitrează în fiecare etapă. Îşi bat joc de munca băieţilor, care se antrenează zi de zi. Ar trebui să vină un conducător român, care ştie ce înseamnă arbitrajul românesc. Să facă bine, să se ducă în ţara lor şi să conducă acolo arbitrajul", a afirmat Dănuţ Coman.

Formaţia Astra Giurgiu a remizat, vineri, pe teren propriu, scor 2-2, cu echipa CS Universitatea Craiova, în etapa a 17-a a Ligii 1.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici