PSG a câştigat, 6-1, al doilea meci din grupele UCL în faţa echipei Steaua Roşie

Însetată de revanşă pentru începutul slab de sezon european de pe Anfield, PSG s-a răzbunat pe micuţa Steaua Roşie chiar la Paris, pe Parc des Princes.

121 afișări
Imaginea articolului PSG a câştigat, 6-1, al doilea meci din grupele UCL în faţa echipei Steaua Roşie

PSG a câştigat, 6-1, al doilea meci din grupele UCL în faţa echipei Steaua Roşie

Oaspeţii erau încă sub ”anestezia” egalului miraculos de la Belgrad, împotriva celor de la Napoli, şi au plecat încrezători în Franţa, dar au fost rapid coborâţi ”cu picioarele pe pământ”. Tuchel le-a impus jucătorilor un obiectiv clar: să-şi distrugă adversarul în stilul caracteristic nemţesc. Şi aşa s-a întâmplat. Sârbii nu au avut nicio şansă în faţa vedetelor de sute de milioane de euro ale campioanei Franţei, pe care tehnicianul german le-a introdus în teren încă din primul minut.

TITLURILE ZILEI

Francezii au luat cu asalt jumătatea adversă de teren încă din primele minute, dar apărarea lui Vladan Milojevic părea de netrecut. Cel puţin la începutul partidei. Neymar a ieşit rapid la rampă şi a reuşit dubla în două minute, însă nu înainte să fie luat pe sus de fundaşii sârbi. Prima oară dintr-o lovitură liberă executată perfect, iar apoi după o recuperare a lui Rabiot şi o pasă excelentă în careu a lui Mbappe. Decarul brazilian reuşea dubla în minutul 22 iar totul se îndrepta spre o victorie clară a parizienilor. Cavani a pus ”sare pe rană” după ce defensiva oaspeţilor s-a dovedit a fi mult prea modestă pentru a-l putea opri, lucru confirmat şi la reuşita de 4-0 a lui Di Maria, scăpat clar din marcaj şi stabilind scorul năucitor al pauzei. 4-0.

Neymar&Co. au ”lăsat-o mai moale” după pauză, dar şi-au ţinut adversarii ”în şah” cu posesia ameninţătoare în jumătatea adversă. Mbappe putea marca din pasa lui Bernat, dar Borjan a ţinut tabala la 4-0. Pentru moment. Tot din pasa lui Bernat a marcat şeptarul francez, care a împins mingea în poarta goală pentru 5-0. A venit şi golul de onoare al oaspeţilor, prin Marko Marin, unul dintre cei mai titraţi jucători din lotul lui Milojevic, trecut pe la echipe ca Sevilla şi Chelsea. Germanul de 29 de ani nu a iertat şi a ”taxat-o” pe PSG la cea mai importantă ocazie a Stelei Roşii. Neamţul s-a bucurat, în ciuda rezultatului de pe tabelă, dar nu a închis tabela.

A făcut-o Neymar. La fel cum a deschis scorul, dintr-o lovitură liberă executată perfect, de data aceasta Borjan nu a avut replică şi nu s-a ascuns: ”Ce să-i fac?!”, pare să fi zis goalkeeper-ul sârbilor după golul marcat de decarul sud-american, care nu a mai prins reluarea jocului. I-a lăsat locul lui Draxler.

S-a terminat 6-1, iar PSG le administrează celor de la Steaua Roşie Belgrad prima înfrângere din acest sezon de Liga Campionilor. Pentru parizieni urmează ”dubla” cu Napoli, iar campioana Serbiei trebuie să se pregătească pentru două examene cel puţin la fel de grele, ambele cu Liverpool.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici