Rafael Nadal: Dominic Thiem poate deveni numărul 1 ATP

Într-un viitor nu foarte îndepărtat, când Nadal (32 de ani; 2 ATP) şi Federer (37 de ani; 4 ATP) vor pune stop carierelor de jucători profesionişti, locul lor va fi luat de jucători aflaţi acum în plină ascensiune. Spaniolul a plasat deja pariul.

136 afişări
Imaginea articolului Rafael Nadal: Dominic Thiem poate deveni numărul 1 ATP

Rafael Nadal: Dominic Thiem poate deveni numărul 1 ATP

Este convins că Dominic Thiem (25 de ani; 5 ATP) va fi următorul lider al clasamentului ATP şi cel care îl va devansa în curând pe Novak Djokovic (31 de ani; 1 ATP). Rafael Nadal se confruntă cu probleme serioase de sănătate, iar viitorul său în lumea sportului este pus sub semnul întrebării. Rezultatele nu mai sunt aceleaşi, jocul suferă destul de mult şi a început să piardă în faţa unor sportivi pe care îi ”expedia” imediat în urmă cu câţiva ani. La ultimul turneu la care a luat startul, Barcelona, spaniolul a fost învins chiar de cel pe care îl consideră următorul lider ATP.

”Chiar dacă am pierdut, mi-am recăpătat încrederea. Cred că a fost cel mai bun meci al meu pe zgură în 2019. Am jucat la un nivel ridicat împotriva unui adversar pe măsură. Thiem a fost grozav. A făcut exact ce trebuia să facă. E un jucător foarte bun şi un caracter minunat. Îi doresc tot binele din lume. Cred că poate deveni numărul 1 ATP. Totul depinde doar de el”, a declarat locul 2 ATP la conferinţa de presă.

Nadal a fost eliminat, sâmbătă, în semifinalele turneului de Dominc Thiem, scor 4-6, 4-6.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici