România a învins Muntenegru cu 1-0 şi a terminat pe locul doi în grupa din Liga Naţiunilor

Naţionala de fotbal a României a învins echipa Muntenegrului cu scorul de 1-0, marţi, la Podgorica, şi s-a clasat pe locul al doilea în grupa a patra din Seria C a Ligii Naţiunilor.

3381 afișări
Imaginea articolului România a învins Muntenegru cu 1-0 şi a terminat pe locul doi în grupa din Liga Naţiunilor

România a învins Muntenegru cu 1-0 şi a terminat pe locul doi în grupa din Liga Naţiunilor

George Ţucudean, atacantul echipei naţionale şi al CFR-ului, a înscris singurul gol al partidei cu Muntenegru, din Liga Naţiunilor. Jucătorul campioanei a punctat în minutul 44, cu un şut din afara careului.

"Mă bucur că am marcat şi am câştigat, păcat că nu ne-au ajutat celelalte rezultate. Dar eu zic că am făcut un joc bun, o campanie foarte bună, după părerea mea. Chiar acum vorbeam ce meci am avut, cum l-am controlat (n. red - meciul cu Muntenegru), dar aşa a fost, din păcate. Sperăm să avem puţin noroc la tragere, dar chiar şi dacă rămâneam în urna a treia erau echipe bune în urna a patra. La ce oportunităţi am avut de a înscrie, nu se supăra nimeni dacă era trei, patru la zero", a spus Ţucudean la finalul jocului de la Podgorica.

TITLURILE ZILEI

Muntenegrenii au ratat un penalty în minutul 72. Ciprian Tătăruşanu, portarul echipe naţionale care a reuşit să apere penalty-ul în partida cu Muntenegru şi a făcut ca România să-şi păstreze avantajul şi să câştige cu 1-0, a explicat cum a reuşit să pareze lovitura lui Jankovic.

"Am studiat, ca de fiecare dată, posibilii jucători care execută. De obicei el trăgea pe acel colţ. Acum a tras foarte tare şi mi-a venit mingea în ochi, deci am apărat cu ochiul! A fost un teren destul de bun ţinând cont de condiţiile meteo şi noi am arătat că suntem o echipă de caracter. Sper să o ţinem tot aşa...Nu am reuşit să înscriem atunci cu ei, la Ploieşti, s-au pierdut puncte, dar am făcut-o acum. Oricum, pentru mine urna a 3-a sau a 4-a e acelaşi lucru. Noi ne putem bate cu orice echipă, am demonstrat şi cu Serbia şi azi. Serbia a fost mai puternică de aceea a câştigat grupa, dar noi putem să mergem la EURO 2020", a declarat Ciprian Tătăruşanu, la finalul meciului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici