Simona Halep va prezenta trofeul de la Wimbledon pe Arena Naţională, pe 17 iulie

Federaţia Română de Tenis a confirmat faptul că Simona Halep va fi prezentă pe Arena Naţională din Bucureşti, unde va prezenta trofeul cucerit la Wimbledon. Totul va avea loc miercuri, 17 iulie, de la ora 19:00. Un astfel de eveniment a avut loc şi după triumful de la Roland Garros.

2222 afișări
Imaginea articolului Simona Halep va prezenta trofeul de la Wimbledon pe Arena Naţională, pe 17 iulie

Simona Halep va prezenta trofeul de la Wimbledon pe Arena Naţională, pe 17 iulie

”Simona Halep îşi va prezenta publicului din România trofeul cucerit sâmbătă la Wimbledon, în cadrul unui eveniment organizat de Primăria Capitalei pe Arena Naţională, miercuri, 17 iulie, începând cu ora 19. Accesul publicului va fi gratuit.Dl. Ion Ţiriac, preşedintele Federaţiei Române de Tenis: „I-am transmis personal doamnei Primar General Gabriela Firea rugămintea ca Primăria să ne pună la dispoziţie Arena Naţională şi logistica necesară organizării acestui eveniment şi am găsit, la fel ca întotdeauna, înţelegerea necesară, drept pentru care îi adresez public mulţumirile Federaţiei Române de Tenis.

TITLURILE ZILEI

Sunt convins că iubitorii sportului din Bucureşti şi nu numai vor fi încântaţi să o felicite la scenă deschisă pe marea noastră campioană", se arată în comunicatul Federaţiei Române de Tenis. Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, nu va fi prezent la ceremonie. Firea a fost întrebată dacă va participa, dar a răspuns prompt: "Nu!". În 2018, după ce Simona Halep a cucerit Roland Garros, acelaşi tip de eveniment a fost organizat pe Arena Naţională. Gabriela Firea ea a fost huiduită la scenă deschisă de cei aproximativ 20.000 de fani veniţi la sărbătoare.

Sportiva din Constanţa a obţinut o performanţa uriaşă la Wimbledon, reuşind să cucerească trofeul probei individuale feminine, după ce a învins-o, în finala de sâmbătă, 13 iulie, pe americanca Serena Williams, cu scorul de 6-2, 6-2. Simona Halep a avut un parcurs impresionant de-a lungul turneului de Grand Slam, ea învingând nume mari precum Aliaksandra Sasnovich, Mihaela Buzărnescu, Victoria Azarenka, Cori Gauff, Shuai Zhang, Elina Svitolina şi Serena Williams. Trofeul de la Wimbledon este al doilea titlu de Grand Slam obţinut de Simona Halep. Primul este trofeul de la Roland Garros, din anul 2018, atunci când a întâlnit-o, în finală pe Sloane Stephens, pe care a învins-o cu scorul de 3-6, 6-4, 6-1.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici