Simona Halep: Voi fi mai puternică anul viitor

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA, spune că a avut un an 2015 mai bun decât precedentul, chiar dacă rezultatele înregistrate au fost oscilante, şi promite că va fi mai puternică anul viitor, pentru că va munci mult să îşi îmbunătăţească punctele slabe ale evoluţiei ei.

2810 afișări
Imaginea articolului Simona Halep: Voi fi mai puternică anul viitor

Simona Halep: Voi fi mai puternică anul viitor (Imagine: Hepta)

"Am multe lucruri de îmbunătăţit în jocul meu. Acum, sunt destul de solidă şi de încrezătoare în jocul meu, dar vreu să mi-l îmbunătăţesc mai mult când intru pe teren. Trebuie să-mi îmbunătăţesc jocul la fileu. Serviciul, de asemenea, dar am reuşit deja să-l îmbunătăţesc un pic. Şi când trec de la ofensivă la defensivă. Acum, vreau să îmi iau o vacanţă, bineînţeles, şi nu mă voi gând la tenis o perioadă, dar apoi voi reveni şi voi munci mult. Vreau să devin mai bună, vreau să joc mai bine anul viitor. Atunci voi fi mai puternică", a declarat Halep, potrivit site-ul oficial al WTA.

TITLURILE ZILEI

Ea a trecut în revistă anul 2015, în care a câştigat cel mai important titlu din carieră, la Indian Wells, şi a ajuns la concluzia că a fost un sezon bun, în care a progresat atât în sport, cât şi în viaţă. "Bineînţeles, Indian Wells - este cel mai mare titlu câştigat. Am jucat destul de bine în vară, am făcut sferturi de finală şi semifinale pentru prima dată la US Open şi am jucat două finale înainte, aşa că sunt bucuroasă de sezonul meu, chiar dacă am pierdut devreme la Roland Garros şi la Wimbledon. M-am simţit mai relaxată şi mai încrezătoare şi am început să mă bucur de fiecare meci. Anul trecut a fost unul mare pentru mine, dar cred că anul acesta a fost mai bun. Pot să spun că datorită anului trecut în acest an am învăţat multe lucruri. Am învăţat cum să joc fără presiune când am de apărat ceva, puncte sau titlu. Şi am învăţat că, dacă sunt relaxată şi mă bucur de ceea ce fac, mă ajută să mă concentrez mai bine şi pot câştiga meciuri grele. Anul trecut am jucat bine, dar anul acesta am făcut multe îmbunătăţiri în jocul meu, dar şi în viaţa mea", a afirmat sportiva din Constanţa.

Halep se consideră o jucătoare normală, care nu poate câştiga toate meciurile, aşa cum vor fanii ei din România, dar încearcă să se impună de fiecare dată când intră pe teren. "În ţara mea, toată lumea îmi spune că trebuie să câştig toate meciurile, dar nu sunt un robot. Sunt o fată normală şi o jucătoare normală. Am suişuri şi coborâşuri. Pot câştiga un meci mare, pot pierde unul mic. Aşa că acum încerc doar să mă concentrez pe ceea ce trebuie să fac. Vreau să joc cu putere maximă, plină de gânduri pozitive. Încerc să nu mă gândesc la ce spune lumea despre rezultatele mele şi despre tenisul meu. Ştiu că românii vor să câştig fiecare meci, iar asta este în regulă. Fac tot ce pot să le câştig", a adăugat jucătoarea de 24 de ani.

În 2015, Simona Halep a câştigat trei turnee, la Shenzhen, Dubai şi Indian Wells, a jucat alte două finale, la Toronto şi Cincinnati, şi a atins faza semifinalelor la Miami, Stuttgart, Roma şi la US Open. În urma acestor performanţe, ea a încheiat sezonul pe locul 2 WTA, cea mai bună clasare la final de an din carieră.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici