Sorana Cîrstea s-a calificat în semifinale la Istanbul. Pe cine va întâlni

Sorana Cîrstea s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA 250 de la Instabul, al cărei campioană în exerciţiu este, după ce a câştigat şi anul trecut competiţia din Turcia.

430 afișări
Imaginea articolului Sorana Cîrstea s-a calificat în semifinale la Istanbul. Pe cine va întâlni

A doua favorită pe tabloul principal, Sorana Cîrstea a învins-o pe austriaca Julia Grabher (194 WTA) cu scorul de 7-5, 6-1, după o partidă de o oră şi 19 minute de joc.

Cîrstea a avut dificultăţi în prima parte a meciului, fiind condusă cu 2-4 şi 3-5 în primul set. Românca a revenit apoi, câştigând 4 game-uri consecutive, pentru a închide setul cu 7-5.

Actul secund a fost la discreţia campioanei în exerciţiu, ea cedând un sigur game, pentru a se califica pentru a doua oară consecutiv în semifinalele de la Istanbul.

Sorana Cîrstea o va întâlni în semifinală pe învingătoarea meciului dintre favorita numărul 3, Veronika Kudermetova, şi Anna Bondar, din Ungaria.

În cealaltă semifinală se întâlnesc Yulia Putintseva (51 WTA) şi Anastasia Potapova (122 WTA).

Pentru prezenţa în semifinală, Cîrstea va fi recompensată cu 10.100 dolari şi 110 puncte WTA.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici