Steaua a pierdut derbiul cu Dinamo şi rămâne pe locul 2 în Liga I

Echipa Steaua Bucureşti a pierdut, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-2 (0-1), meciul susţinut în compania formaţiei Dinamo Bucureşti, în etapa a XXXIII-a, penultima, a Ligii I şi rămâne pe locul doi în clasament, având un punct mai puţin decât liderul CFR Cluj, cu o etapă înainte de final.

20 afișări
Imaginea articolului Steaua a pierdut derbiul cu Dinamo şi rămâne pe locul 2 în Liga I

Steaua a pierdut derbiul cu Dinamo şi rămâne pe locul 2 în Liga I

În minutul 39, arbitrul Alexandru Tudor a dictat penalti pentru Dinamo, la o intervenţie a lui Zapata asupra lui Ionel Dănciulescu şi l-a avertizat pe portarul stelist.

Lovitura de la 11 metri a fost transformată de Florin Bratu, cu un şut la vinclu, în stânga lui Zapata.

Ionel Dănciulescu a ridicat scorul la 2-0 în minutul 57. Bratu a scăpat spre poartă pe stânga, a pătruns în careu, a centrat în faţa porţii iar Dănciulescu a marcat din cădere, deşi era talonat de Mihai Neşu.

TITLURILE ZILEI

Steaua a redus din diferenţă în minutul 70, prin Sorin Ghionea, care a marcat cu capul, de la opt metri, după un corner de pe dreapta executat de Bănel Nicoliţă.

În minutul 90+1, dinamovistul Bratu şi stelistul Nicolae Dică au avut o altercaţie la centrul terenului şi mai mulţi jucători au sărit pentru a-şi apăra coechipierii. În cele din urmă a fost nevoie de intervenţia forţelor de ordine pentru calmarea spiritelor, iar Bratu şi Dică au primit direct cartonaşul roşu.

Dinamo Bucureşti: 1. Lobonţ - 16. Blay, 4. Moţi, 28. Izvoranu, 3. Pulhac - 20. Adr. Cristea (22. Torje '73), 6. Mărgăritescu (32. Vranjkovici '79), 25. Ropotan, 7. C. Munteanu (18. L. Goian '90+2) - 15. Fl. Bratu, 10. Dănciulescu. Antrenor: Cornel Ţălnar.

Steaua Bucureşti: 1. Zapata - 16. Nicoliţă, 6. Rădoi, 24. Ghionea, 15. Neşu - 8. Ov. Petre (11. Habibou '62), 20. Lovin - 25. Neaga (9. V. Badea '78), 10. N. Dică, 29. Mendoza (28. D. Moreno '53) - 22. J. Moreno. Antrenor: Marius Lăcătuş.

Cartonaşe galbene: Bratu '40, Moţi '61, Lobonţ '90+1, Pulhac '90+3 / Rădoi '31, Zapata '39, Habibou '73, Lovin, Ghionea '90+1.

Cartonaşe roşii: Fl. Bratu '90+1 / Dică '90+1.

Meciul a fost arbitrat de Alexandru Tudor, ajutat la cele două linii de Aurel Oniţa şi Eduard Dumitrescu. Rezervă a fost Augustus Constantin. Observatori la această întâlnire au fost delegaţi Mircea Cezar Ionescu şi Rodion Cămătaru.

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a venit la stadion însoţit de 35 de gărzi de corp, în cinci maşini. Becali a fost ironizat de crainicul stadionului, care l-a numit "cherchelitul care râdea de Dinamo".

Managerul sportiv al FC Steaua, Adrian Ilie, a avut probleme la intrarea cu maşina în parcarea de la tribuna oficială a stadionului Dinamo, deoarece oamenii de ordine nu mai voiau să permită accesul, majoritatea locurilor de parcare fiind ocupate. În cele din urmă oficialului stelist i s-a permis accesul în stadion.

La meci au asistat preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, selecţionerul Victor Piţurcă, preşedintele Unirii Urziceni Mihai Stoica împreună cu fotbalistul Bogdan Mara, tehnicianul Anghel Iordănescu, fostul tenisman Ilie Năstase, antrenorul echipei FC Vaslui, Emil Săndoi, directorul departamentului de relaţii internaţionale al FRF, Florin Prunea, şi oficiali ai celor două cluburi.

La poarta de acces pentru suporteri din spatele tribunei zero s-a format înaintea partidei o coadă de sute de persoane. De aceea, organizatorii au mai deschis o poartă la 100 de metri distanţă, intrarea suporterilor fiind permisă şi după începerea meciului.

Înainte de meci, la staţia de amplificare s-a auzit piesa Adei Milea, "Oaia Mică", ironie la adresa originilor finanţatorului FC Steaua, Gigi Becali.

Jucătorii de la Steaua şi Dinamo au ieşit în acelaşi timp de la vestiare pentru a inspecta terenul. Fotbaliştii celor două formaţii s-au salutat şi au stat de vorbă.

În prima repriză, desfăşurată pe ploaie, rezervele Stelei au stat pe spătarul scaunelor de pe banca de rezerve.

Atacantul dinamovist Ionel Dănciulescu a început meciul cu o mască de protecţie pe faţă, în urma unei fracturi. După 5 minute, Dănciulescu a renunţat la mască deoarece aceasta în incomoda.

Galeria echipei Dinamo a realizat o coregrafie la începutul meciului, afişând bannerele "Astăzi nu vrem fidelitate... Vrem pentru o ţară întreagă dreptate" şi "De ce 10 spartani bat o sută de shotokani ciobani".

Steliştii au afişat următoarele mesajele: "Noi jucăm meciul ăsta cu titlul pe masă / Pentru voi doar un motiv să ieşiţi din casă" şi "Dinamo bate pe Steaua mereu strigaţi resemnaţi / Să ajungeţi unde suntem noi de o viaţă aşteptaţi".

La finalul meciului, jucătorii dinamovişti au format o grămdă a bucuriei la centrul terenului, şi s-au felicitat pentru victoria din derbiul cu Steaua.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici