Tibor Selymes, noul antrenor al echipei FC Petrolul

Tehnicianul Tibor Selymes a semnat un contract valabil pentru următoarele două sezoane cu FC Petrolul, informează site-ul oficial al grupării prahovene.

261 afișări
Imaginea articolului Tibor Selymes, noul antrenor al echipei FC Petrolul

Tibor Selymes (Imagine: Cosmin Dan-Mediafax Foto)

"Sunt foarte bucuros că am ajuns aici. Petrolul este un brand adevărat, cu suporteri adevăraţi. Ştiu că atmosfera de pe stadion este una fantastică, ce se apropie de campionatele puternice, iar acesta este un lucru pozitiv. Vrem să alcătuim o echipă valoroasă, care să joace un fotbal frumos şi să facă performanţă. Oraşul şi suporterii Petrolului merită să aibă o echipă foarte puternică, capabilă să se lupte pentru trofee", a declarat Tibor Selymes.

El va colabora pe banca Petrolului cu Valentin Sinescu (antrenor secund) şi Cătălin Grigore (antrenor pentru portari).

TITLURILE ZILEI

Tibor Selymes, 45 de ani, a mai antrenat echipele Sopron, Liberty Salonta, Sportul Studenţesc, Astra Ploieşti, FCM Târgu Mureş, Dinamo II Bucureşti, Săgeata Năvodari, Kaposvar şi Oţelul Galaţi.

FC Petrolul mai anunţă că Mihai Joiţa a fost numit în funcţia de manager sportiv al galben-albaştrilor. Fost impresar, el a avut o contribuţie decisivă în aducerea lui Hamza Younes la Petrolul.

"Între mine şi Petrolul există o legătură specială. L-am adus pe Hamza aici şi, prin ceea ce a realizat el ulterior, pot spune că am avut şi eu o contribuţie mică la salvarea de la retrogradare în 2012 şi la performanţele obţinute mai apoi. Vin, acum, într-o postură de oficial al clubului şi îmi doresc să creez o echipă care să mulţumească publicul ploieştean, un bun cunoscător al fenomenului. Apoi, prin transferul unor jucători cu potenţial, mai puţin cunoscuţi poate în momentul de faţă, şi prin valorificarea lor în timp ne propunem să completăm bugetul şi să ajutăm clubul să iasă cât mai repede din situaţia în care se află în momentul de faţă. Contez foarte mult pe sprijinul suporterilor şi al oamenilor din Ploieşti care iubesc fotbalul şi această echipă", a declarat Mihai Joiţa.

Petrolul l-a avut antrenor interimar la ultimele patru etape pe Valentin Sinescu. El l-a înlocuit, la 5 mai, pe tehnicianul Mircea Rednic, care şi-a reziliat contractul cu gruparea prahoveană pentru a prelua echipa Dinamo.

Formaţia Petrolul a încheiat pe locul 6 ultima ediţie a Ligii I.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici