Turneul de la Roma | Simona Halep, în optimi după un meci PERFECT. A câştigat 12 game-uri consecutive: Simţi că oamenii iubesc să se uite la tenis şi asta îţi dă şi ţie energie/ Naomi Osaka: Halep a simţit că am o slăbiciune pe rever astăzi

Învinsă de Halep pentru a patra oară în cinci meciuri şi pentru a doua oară în două confruntări pe zgură, Naomi Osaka (21 de ani, 21 WTA) a explicat, la finalul meciului, cum a reuşit Simona s-o debusoleze total şi s-o scoată din ritmul ei obişnuit. Simona Halep s-a impus în faţa lui Naomi Osaka, scor 6-1, 6-0, şi s-a calificat în optimile de finală de la Roma.

1109 afișări
Imaginea articolului Turneul de la Roma | Simona Halep, în optimi după un meci PERFECT. A câştigat 12 game-uri consecutive: Simţi că oamenii iubesc să se uite la tenis şi asta îţi dă şi ţie energie/ Naomi Osaka: Halep a simţit că am o slăbiciune pe rever astăzi

Turneul de la Roma: Simona Halep, în optimi după un meci PERFECT. A câştigat 12 game-uri consecutive/ Naomi Osaka: Halep a simţit că am o slăbiciune pe rever astăzi

Simona Halep a trecut fără probleme de Naomi Osaka în turul secund al turneului WTA de la Roma, iar la final a ţinut să le mulţumească celor prezenţi în tribune pentru atmosfera pe care au creat-o în timpul partidei.

Românca a avut parte de o super-galerie la Foro Italico, mai mulţi compatrioţi venind să o susţină la debutul în ultima competiţie importantă înainte de Roland Garros: "Oamenii fac o atmosferă foarte frumoasă şi bineînţeles că orice atmosferă de acest fel mă ajută şi ajută orice jucător. E un teren deosebit, simţi publicul aproape şi o energie pozitivă. Simţi că oamenii iubesc sportul, iubesc să se uite la tenis şi asta îţi dă şi ţie energie.", a fost referirea Simonei, care, apoi, s-a declarat mulţumită de nivelul de joc atins contra lui Naomi Osaka şi a evidenţiat importanţa game-ului al doilea din primul set: "Am jucat foarte bine azi, dar fiecare meci diferă, aşa că îmi propun să rămân concentrată pe ceea ce am de făcut la următorul meci. Dar nivelul a fost destul de bun azi. A fost un game foarte important (n. red - al doilea game al meciului, în care Simona a salvat patru mingi de break ale adversarei), mă bucur că am reuşit să-l câştig. Nu am cedat nicio minge şi asta a fost foarte important la târziu în meci. Am simţit că game-ul al doilea e foarte, foarte important, după aceea m-am relaxat mai mult şi am dat drumul la joc mai uşor", a declarat Simona.

În optimi, românca va juca împotriva americancei Madison Keys, cap de serie numărul 13. Va fi a şaptea întâlnire directă dintre cele două sportive. Halep conduce detaşat duelul meciurilor directe.

Naomi Osaka: Halep a simţit că am o slăbiciune pe rever astăzi

Nipona e o excelentă jucătoare pe suprafeţele rapide, lucru pe care l-a demonstrat din plin prin titlul câştigat la Indian Wells, însă are slăbiciuni pe zgură. Iar una dintre ele, reverul, a fost speculată din plin de liderul mondial, care a "pistonat" pe tot parcursul meciului lovitura mai slabă a adversarei sale. La final, Naomi a recunoscut cu fair-play superioritatea Simonei şi a explicat cum a fost învinsă: "Nu ştiu ce s-a întâmplat, pentru că dacă aş fi ştiut, aş fi reparat-o. Ea este o foarte bună jucătoare, este numărul unu. A simţit că am o slăbiciune pe rever astăzi, că am jucat multe raliuri pe rever. Inconştient, am fost mereu sub presiunea că trebuie să fac mai mult. Ea se mişcă excelent, toată lumea ştie cum joacă ea.

Am început meciul destul de ok, cred că este jucătoarea pe care am întâlnit-o de cele mai multe ori. Am avut aceeaşi mentalitate ca în meciul din America (n. red - 6-3, 6-0 pentru Osaka, în semifinalele de la Indian Wells). Antrenorul mi-a spus doar că aş fi putut face anumite lucruri mai bine, dar nu am făcut nimic greşit", a declarat japoneza.

După patru şanse de break ratate în primul game de serviciu al Simonei, Naomi a dispărut complet din joc şi minutele de după meci au prins-o căutând o explicaţie pentru evoluţia ştearsă: "Este al doilea meci pe zgură împotriva ei, clar are mai multă experienţă. Astăzi a fost una dintre acele zile... Mingile pe care le exersez nu intră în teren. Este primul meci în care mă simt aşa. Asta e, nu sunt foarte dezamăgită. Poate ar fi trebuit să risc şi mai mult, pentru că oricum meciul se ducea. Nu m-am panicat, dar nici nu ştiu dacă asta trebuia să fac, să refuz raliurile sau să schimb racheta, tensiunea din racordaj", a mai punctat Osaka.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici