Un fotbalist turc riscă doi ani de închisoare pentru insulte aduse unui arbitru

Internaţionalul turc Caner Erkin, legitimat la Beşiktaş, riscă până la doi ani de închisoare pentru că l-a insultat pe arbitru în timpul unui meci disputat în 2017, a anunţat, marţi, agenţia Anadolu, citată de AFP.

103 afișări
Imaginea articolului Un fotbalist turc riscă doi ani de închisoare pentru insulte aduse unui arbitru

Un fotbalist turc riscă doi ani de închisoare pentru insulte aduse unui arbitru

Procuratura din Istanbul îl acuză pe Erkin că l-a jignit pe arbitrul Mete Kalkavan, în timpul derby-ului Beşiktaş - Başakşehir, jucat pe 23 octombrie anul trecut, după ce fundaşul stânga a fost sancţionat cu cartonaş galben. Procurorii cer o pedeapsă cuprinsă între unul şi doi ani.

Conform sursei amintite, Erkin s-a repezit asupra arbitrului şi l-a înjurat, însă jucătorul a negat acuzaţiile. Este neobişnuit ca un incident petrecut pe terenul de fotbal să ajungă în justiţie, agenţia turcă de presă precizând că audierile vor începe în zilele următoare.

TITLURILE ZILEI

Ajuns la 29 de ani, Erkin a fost considerat unul dintre cei mai talentaţi fotbalişti turci, iar de-a lungul carierei a mai jucat la Manisaspor, Galatasaray, ŢSKA Moscova, Fenerbahce şi Internazionale Milano. La echipa naţională a Turciei, a strâns 53 de selecţii şi a înscris două goluri.

Acesta nu este primul scandal în care este implicat, în ultima vreme, clubul Beşiktaş, care se află pe locul secund în campionatul Turciei. De curând, Ricardo Quaresma a fost suspendat cinci meciuri de către federaţia turcă, pentru comportament violent la meciul cu Fenerbahce. Fanii campioanei Turciei susţin că Beşiktaş este victima unui complot după ce a câştigat titlul doi ani la rând.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici