Una din firmele lui Porumboiu a cerut în instanţă insolvenţa clubului de fotbal SC Vaslui

Una din firmele omului de afaceri Adrian Porumboiu, SC Comprest SA Vaslui, a cerut în instanţă, în calitate de creditor, insolvenţa clubului de fotbal SC Vaslui, datoriile clubului, numai la bugetul de stat pentru perioada 2004-2009, depăşind 36 de milioane de lei.

190 afișări
Imaginea articolului Una din firmele lui Porumboiu a cerut în instanţă insolvenţa clubului de fotbal SC Vaslui

Omul de afaceri Adrian Porumboiu (Imagine: Liviu Chirică/Mediafax Foto)

Echipa de liga întâi la fotbal, SC Sporting Club SA Vaslui, este la un pas de a intra în insolvenţă, după ce una din firmele omului de afaceri Adrian Porumboiu, care a deţinut, până în vara anului trecut, pachetul majoritar de acţiuni la club, respectiv 84 la sută, a solicitat acest lucru în instanţă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cererea făcută de SC Comprest SA Vaslui, societate de transport rutier şi construcţii civile, industriale şi agricole, vine după ce clubul vasluian de fotbal, aflat, în prezent, pe locul cinci în Liga I, nu a mai onorat plăţile faţă de această firmă pentru serviciile prestate.

Tribunalul Vaslui va analiza cererea firmei lui Porumboiu şi, în cazul în care o va accepta, va numit un administrator judiciar. Acesta va întocmi tabelul preliminar de creanţe până la un termen stabilit de instanţa de judecată.

Datoriile societăţii Sporting Club SA Vaslui numai la bugetul de stat sunt de peste 36 de milioane de lei. Aceste debite au fost stabilite de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în urma unui control făcut de inspecţia fiscală pentru activitatea desfăşurată de club în perioada 2004 - 2008.

Din cauza obligaţiilor fiscale către bugetul de stat şi jucători, formaţia SC Vaslui nu a primit nici licenţa în Liga întâi pentru sezonul competiţional 2014-2015, fiind retrogradată în liga inferioară.

Decizia comisiei de licenţiere a fost atacată de Consiliul Local Vaslui, în calitate de acţionar minoritar, cu 16 la sută din acţiunile clubului, la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Laussane, cerere admisă şi care urmează a fi analizată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici