Vlad Chiricheş a ieşit accidentat de pe teren, în meciul din Europa League, Salzburg - Napoli, 3-1 - Mediafax

Vlad Chiricheş a ieşit accidentat de pe teren, în meciul din Europa League, Salzburg - Napoli, 3-1

Vlad Chiricheş (29 de ani) a fost trimis în teren încă din primul minut de Carlo Ancelotti în meciul celor de la Napoli cu austriecii de la Salzburg, scor 3-1. În tur, echipa de pe San Paolo a câştigat la scor de neprezentare, 3-0.

123 afişări
Imaginea articolului Vlad Chiricheş a ieşit accidentat de pe teren, în meciul din Europa League, Salzburg - Napoli, 3-1

Vlad Chiricheş a ieşit accidentat de pe teren, în meciul din Europa League, Salzburg - Napoli, 3-1

La fel ca în tur, polonezul Arkadiusz Milik (25 de ani) a deschis scorul, dar austriecii au egalat 11 minute mai târziu prin Munas Dabbur (26 de ani). Cei de la Salzburg au profitat de o gafă a lui Allan, au recuperat o minge la 25 de metri de poartă, iar fundaşul român a "sfârşit" prin a fi păcălit de mijlocaşul din Israel.

A fost al doilea meci consecutiv pentru Chiricheş, după cel cu Sassuolo din Serie A. Napoli a remizat în campionat, scor 1-1, cu fundaşul român în teren doar pe parcursul primei reprize. Acesta a ieşit în evidenţă în sens negativ după ce mijlocaşul advers, Jeremie Boga, i-a "strecurat" mingea printre picioare.

 

Ratează dubla cu Suedia şi Insulere Feroe? Cu zece minute înainte de finalul partidei, Chiricheş s-a întins pe gazon şi a făcut semn cu nu mai poate continua. Ancelotti l-a schimbat cu Malcuit, dar vestea bună este că Vlad Chiricheş a părăsit terenul pe propriile picioare. Căpitanul naţionalei a fost accidentat la umăr înainte să revină în vederile primei echipe. Acum e posibil ca umărul stâng să-i facă din nou probleme lui Chiricheş, cu şapte zile înaintea dublei cu Suedia şi Insulele Feroe, din preliminariile pentru EURO 2020.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici