Cei 30 de sateliţi Galileo vor purta numele unor copii din UE născuţi între 2000 şi 2002

Aproximativ 30 de sateliţi vor fi lansaţi în spaţiu până în anul 2019 pentru a forma "Constelaţia Galileo", iar aceştia vor purta numele unor copii născuţi între anii 2000 şi 2002 şi care vor câştiga un concurs de desene despre spaţiul cosmic şi aeronautică, organizat de Comisia Europeană.

503 afișări
Imaginea articolului Cei 30 de sateliţi Galileo vor purta numele unor copii din UE născuţi între 2000 şi 2002

Cei 30 de sateliţi Galileo vor purta numele unor copii din UE născuţi într 2000 şi 2002

Comisia Europeană invită copiii care trăiesc în statele membre UE şi care s-au născut în anii 2000, 2001 sau 2002 - când a fost lansat programul Galileo - să realizeze un desen legat de spaţiul cosmic şi aeronautică.

Desenele trebuie scanate şi trimise în perioada 1 septembrie - 15 noiembrie la Comisia Europeană care va organiza un concurs. Câştigătorul din fiecare ţară va da numele său unuia dintre sateliţii din constelaţia Galileo. Cei aproximativ 30 de sateliţi care vor forma constelaţia Galileo vor fi lansaţi până în 2019. Ordinea în care aceştia vor primi numele copiilor desemnaţi câştigători este determinată de ordinea alfabetică a numelor statelor membre, aşa cum sunt acestea scrise în limbile naţionale.

Primii doi sateliţi, care urmează să fie lansaţi la 20 octombrie, vor purta numele copiilor câştigători din Belgia (Thijs) şi Bulgaria (Natalia), ţări în care concursul a avut deja loc în cursul acestui an.

Cei care doresc să participe la concurs pot găsi detalii la adresa http://www.galileocontest.eu/ro/competition.

Programul Galileo este proiectul european în domeniul navigaţiei prin satelit. El instituie un sistem global de navigaţie prin satelit similar cu sistemul GPS. CE preconizează că sistemul Galileo va aduce 90 de miliarde de euro economiei europene de-a lungul unei perioade de 20 de ani, sub forma unor venituri suplimentare pentru industrie, precum şi sub forma avantajelor publice şi sociale.

Galileo va furniza trei servicii iniţiale începând din 2014, pe baza unei prime constelaţii de minimum 24 de sateliţi: un serviciu iniţial cu acces liber (2014), un serviciu iniţial reglementat public (2016) şi un serviciu iniţial de căutare şi salvare (2014).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici