O arenă neolitică uriaşă, descoperită în apropiere de complexul arheologic Stonehenge - VIDEO

O arenă neolitică uriaşă a fost descoperită recent în apropiere de complexul arheologic Stonehenge, au anunţat, luni, arheologii britanici, citaţi de site-ul rtbf.be.

Imaginea articolului O arenă neolitică uriaşă, descoperită în apropiere de complexul arheologic Stonehenge - VIDEO

O arenă neolitică uriaşă, descoperită în apropiere de complexul arheologic Stonehenge (Foto: Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit arheologilor britanici, citaţi de BBC, noul complex arheologic se află în regiunea sitului Durrington Walls şi ar putea fi cel mai mare monument neolitic construit vreodată în Marea Britanie şi chiar în Europa.

Arheologii care coordonează proiectul The Stonehenge Hidden Landscapes - ce utilizează cele mai moderne tehnici de cartografiere a subsolului din jurul complexului arheologic din neolitic - au anunţat această descoperire inedită luni, printr-o conferinţă organizată în localitatea Bradford.

Cu ajutorul unui radar performant, savanţii au descoperit 90 de pietre (30 intacte şi fragmente din alte 60) îngropate la o adâncime de 1 metru, la doar câţiva kilometri de situl arheologic Stonehenge. Unele dintre pietre au o înălţime de 4,5 metri.

Vastul monument neolitic, care, potrivit experţilor, ar fi fost utilizat ca o arenă ritualică, datează din urmă cu aproximativ 4.500 de ani, precizează The Guardian.

Potrivit arheologilor, această arenă neolitică a fost construită în forma literei "C", pe marginea unei văi uscate, cu vedere spre râul Avon.

Stonehenge este unul dintre cele mai cunoscute ansambluri megalitice din lume. Complexul îşi datorează celebritatea pietrelor uriaşe care îl compun şi arhitecturii extrem de sofisticate pentru epoca în care a fost construit.

Situl Stonehenge este compus dintr-un ansamblu de cercuri concentrice formate din menhire.

Complexul neolotic a fost inclus în patrimoniul mondial UNESCO. Potrivit experţilor, a fost construit între anii 3.000 î.e.n. şi 1.600 î.e.n.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici