Prunariu, medaliat de Medvedev alături de cosmonauţii sovietici

Dumitru Prunariu a primit marţi o medalie din partea preşedintelui rus Dmitri Medvedev, alături de mai mulţi cosmonauţi sovietici, cu ocazia celebrării a 50 de ani de la primul zbor al unui om în spaţiu, au declarat pentru MEDIAFAX serviciul de presă al Kremlinului.

80 afișări
Imaginea articolului Prunariu, medaliat de Medvedev alături de cosmonauţii sovietici

Prunariu, medaliat de Medvedev alături de cosmonauţii sovietici (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

Preşedintele Dmitri Medvedev a acordat distincţii de stat mai multor cosmonauţi sovietici şi unor experţi în explorarea spaţială din 15 ţări, marţi, cu ocazia celebrării a 50 de ani de la primul zbor efectuat de un om în spaţiu, potrivit Ria Novosti.

Reprezentanţii Kremlinului au precizat marţi pentru MEDIAFAX că Dumitru Prunariu se află printre foştii cosmonauţi sovietici care au fost decoraţi. Românul a primit o medalie pentru realizări în dezvoltarea explorării spaţiale.

TITLURILE ZILEI

Pe de altă parte, cosmonauţii Oleg Skripotchka, Mihail Korniyenko şi Aleksander Skvortsov, membri ai echipajului în ultimele două expediţii pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), au primit titlul de "Erou al Rusiei", cea mai înaltă decoraţie a statului. Alexander Kaleri şi Fiodor Iurcikin, care au ajuns, de asemenea, la bordul ISS, au primit Ordinul Naţional pentru Merit.

Mai mulţi foşti cosmonauţi sovietici, printre care Aleksei Leonov, primul om care a realizat o ieşire în spaţiu, şi Valentina Tereshkova, prima femeie care a ajuns în spaţiu, au primit prestigiosul Ordin al Prieteniei.

Alături de cosmonauţi, 51 de experţi din 15 ţări au primit distincţii pentru contribuţia adusă în ştiinţele explorării spaţiale.

În urmă cu o jumătate de secol, pe 12 aprilie 1961, Uniunea Sovietică a devenit prima ţară care a trimis un om în spaţiu, pe Iuri Gagarin, care a decolat de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan la bordul unei capsule Vostok-1 şi a efectuat o rotaţie în jurul Pământului care a durat 108 minute.

Medvedev a descris zborul lui Gagarin ca pe un "eveniment revoluţionar" care a schimbat lumea.

Născut în martie 1934, într-un sat din apropiere de Smolensk, după o copilărie dificilă, marcată de război şi de ocupaţia nazistă, Gagarin s-a pregătit iniţial pentru a deveni muncitor metalurgist. Pasionat de aviaţie, tânărul Gagarin a fost recrutat într-o şcoală militară din Orenburg şi a pilotat pentru prima oară un avion în anul 1955. Într-o zi de toamnă, în 1959, când o comisie specială a selecţionat câţiva voluntari pentru a pilota "un nou tip de avion", statura lui modestă - Gagarin avea o înălţime de circa 160 de centimetri - i-a fost favorabilă. Douăzeci de candidaţi au început un program special de antrenament timp de un an, într-un centru secret din Moscova. Pe parcurs, dintre ei au rămas doar 12, iar apoi doar şase - printre care se afla şi Gagarin.

În 1961, Gagarin a fost desemnat pentru a efectua primul zbor al unui om în spaţiu, programat a avea loc pe 12 aprilie. Pe atunci, Gagarin avea 27 de ani şi era căsătorit cu Valentina, o infirmieră care tocmai o născuse pe a doua fiică a cuplului. Misiunea lui era periculoasă: dintre cei 48 de câini trimişi de URSS în spaţiu, 20 pieriseră.

Reuşita lui Gagarin a avut un impact considerabil: cucerirea spaţiului îi făcea pe oameni să viseze, iar URSS a dovedit lumii întregi supremaţia ei tehnică faţă de Statele Unite în acest domeniu.

Dumitru Prunariu este primul şi singurul român care a zburat în spaţiul cosmic, pe 14 mai 1981. Prunariu a participat la misiunea Soyuz 40 din cadrul programului spaţial Intercosmos şi a petrecut în spaţiu 7 zile, 20 de ore şi 42 de minute. De profesie inginer aeronautic, Prunariu a fost pe rând ofiţer inginer în cadrul Comandamentului Aviaţiei Militare, şef al Aviaţiei civile române, preşedinte al Agenţiei Spaţiale Române, ambasador al României în Federaţia Rusă, preşedintele Consiliului de ne-militarizare a spaţiului cosmic din cadrul ONU. În prezent, are gradul de general maior, cu două stele, în rezervă.

Reîntors în România după zborul cosmic, în anul 1981, Dumitru Prunariu a primit titlul de onoare suprem de "Erou al R.S. România". De asemenea, guvernul Uniunii Sovietice i-a decernat ordinele de "Erou al URSS" şi "Steaua de Aur", pentru realizarea primului zbor cosmic cu participarea unui cetăţean român. În 1982, devine membru al Federaţiei Aeronautice Internaţionale, care îi va conferi Medalia "Iuri Gagarin", iar doi ani mai târziu a fost decorat cu Medalia de aur "Hermann Oberth" a Societăţii germane de rachete "Hermann Oberth - Wernher von Braun". Ca o recunoaştere a activităţii sale de pionierat în domeniul cosmonauticii româneşti, preşedintele României i-a conferit, la 1 decembrie 2000, Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Mare Ofiţer.

Din mai 2002, Dumitru Prunariu este membru de onoare al Academiei Americano-Române de Arte şi Stiinţe înregistrată în California (SUA).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici