Sindromul Ierusalim sau tulburările psihologice care îi afectează pe turiştii care vizitează Oraşul Sfânt

Ierusalim este oraşul care are cel mai mare număr de locuri sacre şi este considerat de mulţi centrul spiritual al lumii.

1204 afișări
Imaginea articolului Sindromul Ierusalim sau tulburările psihologice care îi afectează pe turiştii care vizitează Oraşul Sfânt

Sindromul Ierusalim sau tulburările psihologice care îi afectează pe turiştii care vizitează Oraşul Sfânt (Imagine: AFP/ Arhiva Mediafax Foto)

De asemenea, este unul dintre cele mai vechi oraşe din lume care are o importanţă însemnată pentru creştini, evrei şi musulmani, relatează The Vintage News.

În cursul istoriei sale milenare, oraşul a fost distrus, cucerit, reconstruit de nenumărate ori. Importanţa aceasta face ca unii credincioşi sau chiar turişti obişnuiţi să prezinte o condiţie numită de experţi sindromul Ierusalim.

Dr. Pesach Lichtenberg, psihiatru la spitalul Herzog din Ierusalim, a precizat că „sindromul Ierusalim este un fenomen în care oamenii care vizitează Ierusalimul sunt atât de copleşiţi de trăirile spirituale încât îi schimbă. Apar anumite fantezii de mântuire care îi îndeamnă să facă o lume mai bună şi cred că au un rol mesianic pe care trebuie să îl îndeplinească. [...] Acest lucru se poate întâmpla câteodată şi oamenilor care nu au avut niciun fel de tulburare mintală înainte”.

TITLURILE ZILEI

Dr. Yair Bar El, fostul director al spitalului de psihiatrie Kfar Shaul din Ierusalim, a fost primul care a identificat acest sindrom. Simptomele apar de obicei după o zi de locuire în oraş. Acestea încep cu anxietate şi izolare, urmată de o obsesie pentru ritualurile de purificare.

Se precizează că aceştia încep să poarte lenjeria patului de la hotel ca imitaţie a veşmintelor antice şi încep să facă profeţii. Încep să ţipe sau să cânte psalmi, cântece religioase sau versete din Biblie. Uneori, cazurile sunt atât de severe încât este nevoie de intervenţia poliţiei.

Citeşte continuarea pe Descoperă.ro.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici