STUDIU: Homeopatia este inutilă în tratarea oricărei maladii

Un studiu realizat de o prestigioasă organizaţie de cercetare medicală din Australia a ajuns la concluzia că "oamenii care aleg tratamentele homeopatice îşi pun sănătatea în pericol dacă resping sau amână tratamentele medicale" şi spune că homeopatia este inutilă.

17038 afișări
Imaginea articolului STUDIU: Homeopatia este inutilă în tratarea oricărei maladii

STUDIU: Homeopatia este inutilă în tratarea oricărei maladii (Imagine: Hepta)

Homeopatia este inutilă în tratarea oricărei probleme de sănătate, potrivit National Health and Medical Research Council (NHMRC), cea mai importantă organizaţie de cercetare medicală din Australia, care a ajuns la această concluzie după analizarea aprofundată a mai multor studii existente pe această temă, informează theguardian.com.

Homeopaţii cred că substanţele toxice pentru organism pot, în doze extrem de mici, să trateze persoanele care nu se simt bine.

TITLURILE ZILEI

Diluând aceste substanţe în apă sau alcool, amestecul rezultat reţine o "amintire" a substanţei originale, care declanşează un răspuns de vindecare din partea organismului, susţin homeopaţii.

Aceste afirmaţii au fost dovedite ca fiind false de o gamă largă de studii, dar NHMRC a analizat în premieră, cu foarte multă atenţie, 225 de articole de cercetare privind homeopatia. În urma acestui studiu, NHMRC a publicat, miercuri, poziţia sa oficială privind acest tip de tratamente.

"Având la bază evaluarea dovezilor privind eficienţa homeopatiei, NHMRC concluzionează că nu există nicio problemă de sănătate în cazul căreia sunt disponibile dovezi de încredere că homeopatia funcţionează", scrie în raportul publicat miercuri de organizaţia australiană.

"Oamenii care aleg homeopatia îşi pot pune sănătatea în pericol dacă resping sau amână tratamente pentru care există dovezi clare referitoare la eficienţă şi siguranţă", mai scrie în raportul NHMRC.

O companie independentă a evaluat studiile şi dovezile privind rezultatele acestui tip de terapie pentru a preveni acuzaţiile de părtinire.

Preşedintele Comitetului de lucru privind homeopatia din cadrul NHMRC, profesorul Paul Glasziou, a declarat că speră ca asiguratorii privaţi să înceteze să mai ofere reduceri pentru tratamentele homeopatice şi vor forţa farmaciile să reanalizeze depozitarea acestor tratamente.

"Vor exista grupuri de oameni care nu vor lua în considerare acest raport şi vor spune că totul este o conspiraţie a elitelor. Dar sperăm că vor fi foarte mulţi oameni raţionali care se vor gândi mai bine referitor la vânzarea, utilizarea şi subvenţionarea acestor substanţe", a declarat profesorul Glasziou.

Deşi unele studii au ajuns la concluzia că homeopatia este eficientă, calitatea acelor studii era slabă, cercetările având probleme serioase de concepţie, iar numărul participanţilor era insuficient pentru a susţine ideea că homeopatia funcţionează mai bine decât o pastilă cu zahăr, potrivit raportului NHMRC.

În pregătirea raportului, NHMRC a analizat, de asemenea, 57 de recenzii sistematice, un tip de studiu ştiinţific extrem de serios care ia în calcul toate cercetările de calitate care există pe o anume temă şi le sintetizează pentru a obţine o serie de descoperiri general acceptate.

Potrivit The Guardian, utilizarea terapiilor homeopatice a scăzut în Marea Britanie după ce Camera Comunelor din Parlamentul britanic a dat publicităţii un raport, în 2010, în care preciza că acest tip de tratament este inutil.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici