STUDIU: Telefoanele inteligente distrug viaţa intimă a cuplurilor

Tehnologia digitală mobilă afectează viaţa sexuală a cuplurilor, diluând nivelul de intimitate dintre parteneri, astfel încât fiecare dintre cei doi ajunge să se aştepte la mai puţine lucruri decât ar trebui de la celălalt, potrivit cercetătorului britanic Paul Levy.

933 afișări
Imaginea articolului STUDIU: Telefoanele inteligente distrug viaţa intimă a cuplurilor

STUDIU: Telefoanele inteligente distrug viaţa intimă a cuplurilor (Imagine: Shutterstock)

Potrivit lui Paul Levy, internetul şi dispozitivele digitale mobile îi fac pe oameni să uite ce înseamă dragostea în lumea reală. Chiar şi copiii îşi ignoră bunicii, fiind mai pasionaţi de telefoanele lor decât să poarte o conversaţie cu aceştia, informează dailymail.co.uk.

Pe măsură ce legăturile directe, fizice, nemijlocite dintre oameni devin tot mai rare, mai diluate, oamenii se adaptează, având aşteptări tot mai mici de la ceilalţi la nivel de interacţiune directă. Oamenii uită cum este dragostea adevărată, uită că trimiterea de sărutări prin e-mail sau sms nu înlocuieşte apropierea intimă reală, spune Levy.

Potrivit unui studiu realizat în Statele Unite, cu cât membrii unui cuplu folosesc mai mult platforma de socializare Facebook, cu atât creşte mai mult sentimentul de gelozie dintre ei, ducând în cele din urmă la despărţire. Cercetătorii de la Universitatea din Missouri (SUA) au intervievat sute de utilizatori ai Facebook, cu vârste cuprinse între 18 şi 82 de ani, care considerau că utilizarea de către partener a platformei online duce la apariţia conflictului în relaţie.

Paul Levy spune că, cu cât oamenii recurg mai mult la tehnologie pentru a fi aproape de ceilalţi, cu atât se reduce nivelul de apropiere în viaţa reală.

Un studiu efectuat de Universitatea Oxford asupra a 24.000 de cupluri europene căsătorite a descoperit că satisfacţia maritală este invers proporţională cu nivelul de utilizare a site-urilor de socializare.

Cu cât cuplurile citeau mai mult despre vieţile interesante ale altora, cu atât erau mai predispuse la a-şi vedea propria relaţie şi viaţă ca dezamăgitoare.

Paul Levy spune că o soluţie este evitarea utilizării tehnologiei mobile atunci când nu este cu adevărat necesară. El sfătuieşte cuplurile să nu mai folosească telefoanele şi tabletele în dormitor sau la masă. De asemenea, folosirea unui ceas deşteptător clasic este recomandată în detrimentul telefonului mobil pe post de alarmă, evitând astfel cât mai mult posibil folosirea acestor dispozitive care duc, în cele din urmă, la însingurare.

De asemenea, Paul Levy spune că, atunci când cineva trimite un mesaj constând în litera "X", o prescurtare a cuvântului "sărut", trebuie să îşi amintească să-şi sărute interlocutorul şi în viaţa reală.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici