Un asteroid din platină, care valorează 5,4 trilioane de dolari, va trece duminică pe lângă Terra - FOTO

Un asteroid considerat extrem de preţios, deoarece este alcătuit din platină şi are o valoare potenţială de 5,4 trilioane de dolari, va trece duminică pe lângă Terra, informează dailymail.co.uk.

9473 afișări
Imaginea articolului Un asteroid din platină, care valorează 5,4 trilioane de dolari, va trece duminică pe lângă Terra - FOTO

Un asteroid din platină, care valorează 5,4 trilioane de dolari, va trece duminică pe lângă Terra

Trecerea pe lângă planeta noastră a asteroidului 2011 UW-158 va putea fi urmărită pe internet, în direct, graţie unui streaming live realizat de Observatorul din Insulele Canare, începând cu ora 21.00 (ora României, n.r.).

Acest corp ceresc a atras atenţia companiei Planetary Resources, specializată în exploatarea minieră a asteroizilor, deoarece 2011 UW-158 are un nucleu de 100 milioane de tone alcătuit din platină.

Asteroidul 2011 UW-158 va trece pe lângă Terra la o distanţă de 2,4 milioane de kilometri - de 30 de ori mai puţin decât cea mai apropiată planetă.

Asteroidul are un diamettru de aproximativ 1 kilometru şi are o valoare economică uriaşă datorită nucleului său din platină.

O organizaţie ştiinţifică denumită Slooh, care asigură legătura dintre telescoapele astronomice de pe Terra şi internet, cu scopul de a realiza pentru publicul larg o serie de transmisiuni online în direct, va difuza pe site-ul ei imagini live cu acest asteroid, alături de o serie de discuţii şi comentarii despre posibila valoare comercială pentru firmele interesate de exploatarea minieră spaţială.

Compania Planetary Resources a inclus 2011 UW-158 în clasa asteroizilor de "tip X".

Asteroizii de "tip X" sunt compuşi în principal din metal şi par a fi rămăşiţe ale unor asteroizi mai mari, care au realizat o separare completă a nucleului de scoarţa lor.

Mulţi dintre ei au apărut în urma unor coliziuni puternice, produse în etapa iniţială de formare a Sistemului Solar, care au dus la apariţia acestor corpuri cereşti, alcătuite doar din nucleul metalic al unor foşti asteroizi.

Planetary Resources a lansat vineri într-o misiune de testare un vehicul spaţial conceput pentru a efectua foraje miniere pe asteroizi. Prototipul a fost lansat de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) într-o misiune de 90 de zile ce va consta în testarea programelor software şi a sistemelor de control prezente la bordul vehiculului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici