Caz zguduitor în Germania, după Josef Mengele. Un asistent medical a recunoscut că a ucis 100 de pacienţi

Fostul asistent medical Niels Högel a recunoscut marţi că a ucis 100 de pacienţi, în prima zi a celui de-al treilea proces deschis împotriva sa în oraşul Oldenburg din Germania, relatează BBC.

6326 afișări
Imaginea articolului Caz zguduitor în Germania, după Josef Mengele. Un asistent medical a recunoscut că a ucis 100 de pacienţi

Caz zguduitor în Germania, după Josef Mengele. Un fostul asistent medical a recunoscut că a ucis 100 de pacienţi

Niels Högel, în vârstă de 41 de ani, a administrat doze fatale de medicamente pacienţilor aflaţi în grija sa în două spitale din nordul Germaniei.

Conform procurorilor, motivul acestuia era să îşi impresioneze colegii, după ce resuscita pacienţii cărora le provoca stopul cardiac.

Întrebat la începutul procesului dacă recunoaşte acuzaţiile care îi sunt aduse, acesta a declarat că le admite „mai mult sau mai puţin”.

Fostul asistent medical german a fost condamnat deja la închisoare pe viaţă în anul 2015, în urma celui de-al doilea proces deschis împotriva lui, fiind găsit vinovat de moartea a două persoane.

În urma primului proces, deschis în anul 2008, acesta a fost condamnat la şapte ani de închisoare după ce i-a injectat medicamente neprescrise unui pacient din oraşul Delmenhorst.

După cele două procese, autorităţile şi-au extins investigaţia şi au exhumat 130 de foşti pacienţi care au murit în grija asistentului.

Procurorii au descoperit că Niels Högel a ucis 36 de pacienţi în oraşul Oldenburg şi 64 în oraşul Delmenhorst în perioada 1999-2005.

Fostul asistent este considerat cel mai periculos criminal în serie de la încheierea celui de-Al doilea Război Mondial. Investigatorii au concluzionat că ar putea exista mai multe victime, dar acestea au fost incinerate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici