CE: Deficitul bugetar, prognozat să crească din cauza majorărilor salariale la 3,9% din PIB, în 2018

Deficitul bugetar este prognozat să crească din cauza majorărilor salariale din sectorul bugetar stabilite prin legea salarizării unitare şi să ajungă la 3,9% din PIB în 2018 şi 4,1% în 2019, avertizează Comisia Europeană în raportul previziunilor de toamnă publicat joi.

1721 afișări
Imaginea articolului CE: Deficitul bugetar, prognozat să crească din cauza majorărilor salariale la 3,9% din PIB, în 2018

CE: Deficitul bugetar, prognozat să crească din cauza majorărilor salariale la 3,9% din PIB, în 2018

Potrivit Comisiei Europene, în 2017, deficitul general guvernamental este prognozat să rămână la 3% din PIB. În 2018, deficitul guvernamental general este prognozat să crească la 3,9% din PIB, iar în 2019 va ajunge la 4,1%, dacă nu se vor schimba politicile fiscale.

„Potrivit legii salarizării unitare, intrată în vigoare în iulie, toate salariile din sectorul public cresc cu 25% din ianuarie 2018. Legea prevede creşteri adiţionale pentru doctori şi profesori. Mai mult, impozitul pe venit este stabilit să scadă de la 16% la 10%. Aceste măsuri sunt stabilite să fie compensate parţial de trecerea contribuţiilor sociale de la 22,75% pentru angajator şi 16,5% pentru angajat, la 2%, respectiv 35%. Deficitul este prognozat să ajungă la 4,1% din PIB în 2019 dacă nu se vor asuma alte schimbări ale politicii fiscale”, se arată în documentul instituţiei.

TITLURILE ZILEI

„Ca o consecinţă a relaxării fiscale şi a creşterii deficitului de producţie internă, deficitul structural al României este prognozat să crească de la 2,25% în 2016 la 3,25% în 2017 şi aproape 4,25% în 2019. În ciuda creşterii PIB-ului, ponderea datoriei în PIB este anticipată să crească de la 37,6% din PIB în 2016 la 40,5% în 2019”, se mai arată în raportul previziunilor de toamnă.

Creşterea importurilor este prognozată să o depăşească pe cea a exporturilor. Deteriorarea balanţei comerciale a României este aşteptată să majoreze deficitul de cont curent, care ar ajunge la 3,1% din PIB în 2017, 3,2% în 2018 şi 3,4% în 2019, potrivit prognozei.

„Incidele preţurilor de consum este aşteptat să rămână la 1%. Vârful de inflaţie este aşteptat să crească în contextul în care majorările salariale se vor reflecta în preţurile consumatorilor, iar efectul scăderilor de taxe se va estompa. Incidele preţurilor de consum este prognozat să reintre în cotele stabilite de Banca Naţională de României (2,5% plus/minus 1 pp), ajungând la 2,9% în 2018 şi 3% în 2019”, se mai arată în raportul de ţară.

Comisia Europeană a majorat prognozele de creştere a economiei României pentru 2017, de la 4,3% la 5,7% şi pentru 2018, de la 3,7% la 4,4%, potrivit previziunilor economice din toamna anului 2017, comparate cu cele din primăvară.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici