Cel mai scump tablou din lume, atribuit lui Da Vinci, ar fi dispărut. Reprezentanţii muzeului ridică din umeri

Tabloul „Salvator Mundi", atribuit lui Leonardo da Vinci şi devenit cel mai scump din lume după ce a fost vândut la licitaţie, în noiembrie 2017, pentru suma de 450,3 milioane de dolari, ar fi dispărut, potrivit foxnews.com.

5222 afișări
Imaginea articolului Cel mai scump tablou din lume, atribuit lui Da Vinci, ar fi dispărut. Reprezentanţii muzeului ridică din umeri

Cel mai scump tablou din lume, atribuit lui Da Vinci, ar fi dispărut. Foto: Hepta

La începutul lunii decembrie 2017, Muzeul Luvru din Abu Dhabi a făcut public faptul că tabloul "a fost achiziţionat" de autorităţile locale, la o zi după ce în presa internaţională au apărut informaţii potrivit cărora "Salvator Mundi" ar fi fost cumpărat de prinţul moştenitor saudit Mohammed ben Salman.

„Pierdută şi ascunsă mult timp, capodopera lui Leonardo de Vinci va fi cadoul nostru pentru lume", a declarat într-un comunicat, la momentul respectiv, Mohammed Khalifa al-Moubarak, preşedintele Departamentului de Cultură şi Turism din Abu Dhabi.

TITLURILE ZILEI

Reprezentanţii Muzeului Luvru din Abu Dhabi, care a fost inaugurat în noiembrie 2017, nu au făcut publică identitatea celui care a cumpărat tabloul la licitaţie, confirmând doar că Departamentul de Cultură şi Turism din Abu Dhabi a achiziţionat capodopera.

Tabloul urma să fie expus, din septembrie 2018, în muzeu, unde se află şi capodore ale unor maeştri precum Rembrandt Harmenszoon van Rijn, Johannes Vermeer, Claude Monet şi Vincent van Gogh. Însă, cu două săptămâni înainte de vernisaj, autorităţile din Emiratele Arabe Unite au anunţat că evenimentul este amânat, fără ca motivele să fie dezvăluite.

Departamentul de Cultură nu a oferit explicaţii în acest sens, iar reprezentanţii muzeului spun că nu ştiu unde se află pictura, potrivit The New York Times.

Locul unde este depozitată capodopera, un mister

De asemenea, un oficial al Muzeului Luvru din Paris, care a acordat licenţa pentru numele instituţiei muzeale din Abu Dhabi, a declarat pentru The New York Times nu se cunoaşte locul unde este depozitată capodopera.

La jumătatea lunii noiembrie 2017, "Salvator Mundi" a devenit cel mai scump tablou din lume, un titlu deţinut anterior, din 2015, de lucrarea "Les Femmes d'Alger (version 0)" de Pablo Picasso.

Tabloul a fost scos la vânzare de miliardarul rus Dmitri Ribolovlev, care îl cumpărase pentru 127,3 milioane de dolari în 2013.

Istoria tabloului cu dimensiuni de 65 cm x 45 cm, realizat în jurul anului 1500, este demnă de un roman. Unii experţi spun că ar fi putut fi comandat de Curtea regală a Franţei şi că s-a aflat în proprietatea regilor englezi.

Pentru aproape 150 de ani, tabloul a dispărut şi a fost avansată ipoteza că ar fi fost distrus. A reapărut la sfârşitul secolului al XIX-lea şi mult timp a fost considerat ca fiind realizat de un contemporan al lui Da Vinci. Vândut pentru 45 de lire sterline în 1958, la casa Sotheby's, a fost autentificat formal ca aparţinând lui Leonardo da Vinci abia în 2005.

Unii specialişti şi-au exprimat însă rezervele privind rolul jucat cu adevărat de Da Vinci în realizarea tabloului.

The New York Times mai scrie că există mai multe zvonuri în lumea artei potrivit cărora un expert din Zurich, Elveţia, a fost rugat de o companie de asigurări să facă o evaluare a tabloului, în toamna anului trecut, acesta fiind cel mai recent moment în care s-a mai auzit de capodoperă. Însă solicitarea de evaluare nu a mai avut loc.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici