COMENTARIU Lelia Munteanu | Papa Francisc: “Numai iubirea vindecă viaţa”

În urmă cu câteva ore, din balconul basilicii Sântului Petru, Suveranul Pontif le-a dăruit celor prezenţi o Liturghie a Speranţei:

579 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Lelia Munteanu | Papa Francisc: “Numai iubirea vindecă viaţa”

COMENTARIU Lelia Munteanu | Papa Francisc: “Numai iubirea vindecă viaţa”

”Isus se lasă atins de durerea şi de moartea noastră (…). Nici durerea, nici moartea n-au ultimul cuvânt (…). Moartea nu e sfârşitul, El învinge acest duşman de care nu ne putem elibera singuri”.

A dojenit părinteşte, a mângâiat sutele de credincioşi din Piaţă: “Ne închipuim că ne fac fericiţi succesul şi banii, dar iubirea nu se cumpără. Ne retragem în spaţiul virtual, însă iubirea e concretă. Nu ne acceptăm aşa cum suntem şi ne ascundem în spatele trucurilor, dar iubirea nu e aparenţă. Căutăm soluţii la cei care practică magia şi farmecele, dar apoi ne trezim fără bani şi fără pace (…). Am înţeles, mai ales în vremea aceasta, cât de importante sunt contactul şi relaţionările. Acelaşi lucru este valabil şi cu Isus: uneori, ne mulţumim să respectăm o poruncă şi să repetăm o rugăciune, dar Domnul aşteaptă ca noi să-L întâlnim, să-I deschidem inima şi să-I atingem haina ca să ne vindecăm. Pentru că, intrând în intimitate cu Isus, suntem vindecaţi (…). Soră, frate, acum eşti aici! Lasă-L pe Isus să vadă şi să vindece inima ta. Şi eu trebuie să fac la fel: să-L las pe Isus să se uite la inima mea şi să o vindece. Iar, dacă ai simţit deja privire Lui blândă asupra ta, imită-L, procedează ca El. Priveşte în jurul tău şi vei observa că atâtea persoane care trăiesc alături de tine se simt rănite şi singure, au nevoie să se simtă iubite. Isus îţi cere o privire care să nu oprească la exterior, ci să meargă la inimă, o privire care să nu judece, ci să primească. Pentru că numai iubirea vindecă viaţa. Fecioara Maria, mângâietoarea celor mâhniţi, să ne ajute să aducem o mângâiere celor răniţi în inimă pe care-i întâlnim pe drumul nostru. Şi să nu judecăm, să nu judecăm realitatea personală, socială a celorlalţi. Dumnezeu îi iubeşte pe toţi. Nu-i judecaţi, lăsaţi-i pe ceilalţi să trăiască şi încercaţi să vă apropiaţi de ei cu iubire”.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici