Video DECLARAŢIA ZILEI: Prima disensiune în coaliţia de guvernare. ALDE nu susţine proiectul de lege prin care trebuie justificaţi banii trimişi de românii din străinătate

Liderul ALDE Alba, Ioan Lazăr, a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că ALDE şi Călin Popescu Tăriceanu ”nu prea sunt de acord” cu proiectul prin care românii vor fi obligaţi să justifice cu documente sumele mai mari de 1.000 de euro pe care le trimit în ţară.

724 afișări

”Noi nu susţinem aşa ceva. Considerăm că prin această lege în loc să-i atragem pe cei (n.r. românii) din străinătate să vină acasă să-şi reîntregească familiile, dimpotrivă, vor pleca şi familiile acestora în străinătate. Aşa ceva ALDE şi preşedintele Tăriceanu nu îşi doresc. Nu vom fi de acord cu acest proiect de lege”, a spus Ioan Lazăr.

Iniţial, Ioan Lazăr a spus că ALDE şi Călin Popescu Tăriceanu ”nu prea este de acord cu acest proiect”.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat că proiectul care stabileşte ca românii din străinătate să justifice sumele de peste 1.000 euro trimise în ţară face parte din transpunerea unei prevederi europene, dar că România nu ar trebui să se grăbească să o transpună.

Afirmaţia a venit în contextul în care pe site-ul Oficiului pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) apare încă din 31 ianuarie un proiect de lege prin care românii din diaspora vor fi obligaţi să justifice cu documente sumele trimise în ţară mai mari de 1.000 de euro, riscând confiscarea banilor şi amenzi de până la 150.000 de lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici