Deţinutul care a evadat din Penitenciarul Tulcea a fost prins/ Bărbatul, condamnat pentru tentativă de omor

Bărbatul în vârstă de 32 de ani, care a evadat din Penitenciarul Tulcea, a fost găsit după aproximativ trei ore şi reîncarcerat.

629 afișări
Imaginea articolului Deţinutul care a evadat din Penitenciarul Tulcea a fost prins/ Bărbatul, condamnat pentru tentativă de omor

Alertă la Tulcea după ce un bărbat condamnat pentru tentativă de omor a evadat din Penitenciar

Reprezentanţii Penitenciarului Tulcea au transmis că deţinutul Regep Samir a fost capturat în jurul orei 11.30, în zona localităţilor Frecătei – Cataloi, de către cadrele unităţii.

„Deţinutul a părăsit punctul de lucru din localitatea Mineri, în data de 22.04.2019, în jurul orei 8.30. În momentul capturării, deţinutul nu a opus rezistenţă”, au transmis reprezentanţii Penitenciarului tulcean.

În cazul bărbatului, a fost declanşată procedura disciplinară şi, în funcţie de rezultatele acesteia, se vor dispune măsurile legale.

TITLURILE ZILEI

Potrivit sursei citate, părăsirea punctului de lucru este asimilată evadării, care se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la trei ani.

Regep Samir, condamnat la 8 ani şi 273 de zile de închisoare, a evadat, luni dimineaţă, din peniteciar, unde ispăşea o pedeapsă în regim semideschis pentru tentativă de omor.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici