Electrica S.A. a câştigat în primă instanţă litigiul contra SAPE

Societatea Energetică Electrica S.A. a câştigat în primă instanţă litigiul contra Societăţii de Administrare a Participaţiilor în Energie („SAPE”) prin care aceasta din urmă a solicitat obligarea Electrica la plata unor despăgubiri de circa 800 de milioane de Euro.

443 afişări
Imaginea articolului Electrica S.A. a câştigat în primă instanţă litigiul contra SAPE

Electrica S.A. a câştigat în primă instanţă litigiul contra SAPE

Electrica a fost acuzată de pretinse ȋncălcări ale obligaţiilor de monitorizare a contractelor de privatizare ale fostelor filiale de distribuţie ale companiei. Acest litigiu urmează unui şir de arbitraje internaţionale cu privire la respectivele contracte de privatizare, arată un comunicat remis MEDIAFAX.

Valentin Berea, unul dintre avocaţi a declarat că „Litigiul a fost unul extrem de dificil din cauza faptului că adversarul a ȋncercat să repună ȋn discuţie, ȋntr-un alt cadru procesual, aspecte de fond care făcuseră obiectul unor arbitraje internaţionale complicate.”

„Litigiile cu mize financiare de acest calibru, de natură a avea un impact semnificativ asupra situaţiei economice a companiei vizate, vin întotdeauna cu o presiune suplimentară asupra companiei, presiune care li se transferă, implicit, şi avocaţilor. Cred că această reuşită se datorează nu numai experienţei ambelor firme în dosare complexe, dar şi colaborării eficiente dintre noi, precum şi nivelului de implicare din partea echipei interne a clientului”, a explicat Adina Jivan, un alt avocat al apărării.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici