Fost asistent medical condamnat la închisoare pe viaţă pentru uciderea a 85 de pacienţi în Germania

Un fost asistent medical a fost condamnat la închisoare pe viaţă de un tribunal din oraşul Oldenburg din nord-estul Germaniei, fiind acuzat că a provocat moartea a 85 de pacienţi pe care i-a avut în grijă în două spitale, potrivit CNN.

1442 afișări
Imaginea articolului Fost asistent medical condamnat la închisoare pe viaţă pentru uciderea a 85 de pacienţi în Germania

Fost asistent medical condamnat la închisoare pe viaţă pentru uciderea a 85 de pacienţi în Germania

Niels Hoegel, în vârstă de 42 de ani, este considerat unul dintre cei mai periculoşi criminali în serie din Germania de după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Acesta a mărturisit anterior că a ucis 100 de pacienţi cu vârste cuprinse între 34 şi 96 de ani, la două spitale din nordul Germaniei între anii 2000 şi 2005.

Hogel şi-a cerut scuze pentru crimele comise la finalul celor şapte luni cât a durat procesul.

Fostul asistent medical a fost acuzat că le-a administrat pacienţilor medicamente care nu erau prescrise de medic, pentru a-şi demonstra abilităţile de resusucitare în faţa colegilor şi pentru că se lupta cu plictiseala.

În audienţele trecute, Hogel a declarat că avea o senzaţie de euforie când reuşea să aducă pacienţii la viaţă şi era devastat când nu reuşea să facă acest lucru.

Poliţia susupectează că numărul real al victimelor ar putea fi mai mare de 200, dar nu se poate ştii cu exactitate întrucât mulţi dintre pacienţi au fost incineraţi înainte ca autopsiile să poată fi făcute.

Fostul asistent medical a fost deja condamnat la închisoare pe viaţă în şase cazuri, care includ crime sau tentative de omor comise între anii 2008 şi 2015. Acestea condamnări au determinat autorităţile să investigheze sute de morţi şi să exhumeze corpurile foştilor pacienţi care au decedat în clinicile în care acesta a activat.

 

Taguri:
germania,
crime,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici