Iniţiativa cetăţenească pentru alegerea primarilor în două tururi, RESPINSĂ de CCR

Curtea Constituţională a respins iniţiativa legislativă cetăţenească de reformă electorală prin care USR în colaborare cumai multe ONG-uri doreau alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Iniţiativa nu a strâns suficiente semnături din fiecare judeţ.

772 afișări
Imaginea articolului Iniţiativa cetăţenească pentru alegerea primarilor în două tururi, RESPINSĂ de CCR

Iniţiativa cetăţenească pentru alegerea primarilor în două tururi, RESPINSĂ de CCR

Curtea Constituţională a dezbătut iniţiativa legislativă a cetăţenilor intitulată “Lege privind modificarea unor acte normative în materie electorală”.

"În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a constatat că iniţiativa legislativă a cetăţenilor intitulată «Lege privind modificarea unor acte normative în materie electorală» nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art.74 alin.(1) din Constituţie, respectiv numărul de susţinători (de cel puţin 100.000) şi dispersia teritorială (să provină din cel puţin un sfert de din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături)", arată un comunicat al Curţii.

TITLURILE ZILEI

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Senatului.

Direcţia legislativă a Senatului a trimis, pe 8 aprilie, către CCR, pentru controlul de constituţionalitate, iniţiativa cetăţenească de reformă a legislaţiei electorale pentru simplificarea accesului cetăţenilor competenţi în politică, „Oameni noi în politică”.

Demersul îşi propunea schimbarea sistemului electoral astfel încât să permită cetăţenilor să voteze mai uşor, având posibilitatea de a algere dintr-o paletă mai largă de opţiuni, potrivit unui comunicat de presă al USR.

Astfel, iniţiativa propunea următoarele: eliminarea pragurilor electorale pentru alegerile generale şi pentru PE; reducerea numărului de semnături pentru înscrierea în alegeri; alegerea primarilor în 2 tururi de scrutin; votul pe liste deschise, ca cetăţenii să poată vota omul pe care îl preferă, iar nu lista impusă de partid; dublarea numărului de parlamentari pentru diaspora pentru ca cetăţenii români cu domiciliul în afara ţării să se bucure de o reprezentare egală ca a românilor din ţară; Diaspora să poată vota la alegerile parlamentare la orice secţie de votare din străinătate pentru candidaţii din judeţul în care îşi au domiciliul în ţară.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici