Kilogramul a pierdut în greutate şi, în noiembrie, se votează pentru stabilirea sa prin constante

Etalonul pe baza căruia se stabileşte kilogramul a arătat că instrumentele folosite în mod curent pentru calcularea masei au pierdut în greutate, aşa că standardul nu va mai avea la bază un obiect fizic, ci constante fundamentale, anunţă numărul din noiembrie al Scientific American.

5772 afişări
Imaginea articolului Kilogramul a pierdut în greutate şi, în noiembrie, se votează pentru stabilirea sa prin constante

Kilogramul a pierdut în greutate şi, în noiembrie, se votează pentru stabilirea sa prin constante

Reprezentanţi din 57 de ţări vor vota în luna noiembrie, la Versailles, în Franţa, pentru noile reguli de stabilire a sistemelor de măsurare, pe baza unor calcule luând în considerare constante fundamentale.

Obiectul pe baza căruia este stabilită măsurarea masei este un cilindru fabricat în 1879, dintr-un aliaj de platină (90%) şi iridiu (10%). Prototipul internaţional al kilogramului este păstrat într-o cameră etanşă de la sediul BIPM (Bureau international des poids et measures).

Până în prezent, kilogramul, ca unitate de măsură a masei, era definit ca egal cu masa prototipului în Sistemul Internaţional de Unităţi de Măsură. Cum obiectul original este considerat de o importanţă uriaşă, specialiştii au folosit mai multe copii ale acestuia.

Problema este că, cel mai recent când a fost comparat cu aceste copii de lucru, kilogramul original s-a dovedit un pic mai greu decât acestea (5/100 de milioane mai greu). Explicaţia era că fiecare copie pierde câţiva atomi de metal de câte ori este aşezată pe un cântar.

Alături de kilogram, întâlnirea îşi propune să ofere noi definiţii pentru amper (unitatea pentru măsurarea curentului electric), kelvin (pentru temperatură) şi mol (cantitatea de substanţă).

Calculele vor fi bazate pe constanta Planck, pe numărul lui Avogadro şi pe constanta Boltzmann.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici