Liderul ALDE: Nu se poate justifica în niciun fel că aş fi vrut să câştig un capital politic din referirea la fostul disident Ursu

Călin Popescu Tăriceanu a declarat că nu se poate justifica în niciun fel că ar fi dorit să câştige capital politic din referirea la Gheorghe Ursu. Reacţia liderului ALDE vine după ce Andrei Ursu, fiul disidentului, a spus că sub pretextul unei confuzii Tăriceanu profită de numele tatălui său.

562 afișări
Imaginea articolului Liderul ALDE: Nu se poate justifica în niciun fel că aş fi vrut să câştig un capital politic din referirea la fostul disident Ursu

Liderul ALDE se apără: Nu e justificat că aş fi vrut să câştig capital politic din referirea la disidentul Ursu

„Am făcut o scrisoare, care am văzut că a apărut deja în spaţiul public, în care mi-am cerut scuze şi am spus că am făcut o confuzie. Probabil că memoria mi-a jucat o festă, dar am făcut un lucru care mi s-a părut ulterior necesar. L-am sunat la telefon pe unul dintre colegii mei de catedră şi l-am întrebat «tu îţi aduci aminte că am avut un student care şi-a făcut proiectul de diplomă la noi la catedră şi care era într-o situaţie similară?». Şi mi-a zis «cum să nu? Mi l-a şi descris ca înfăţişare fizică». Şi zic «mai ţii minte cum îl cheamă?». Zice «nu mai ţin minte cum îl cheamă, dar încercăm să aflăm»”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, într-o conferinţă de presă susţinută, sâmbătă, la Iaşi.

TITLURILE ZILEI

„Deci este o confuzie. Mi-am cerut scuze. Eu am făcut o simplă referire, era într-un context legat de procurorul general al României, Lazăr, care este o unealtă a regimului comunist. Nu mi se pare că se poate justifica în niciun fel că aş fi vrut să câştig un capital politic din referirea la fostul disident Ursu”, a completat Tăriceanu.

Reacţia preşedinteului ALDE vine în contextul în care Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu, îi răspunde din nou lui Călin Popescu Tăriceanu şi arată că, sub pretextul unei confuzii, profită de numele tatălui său şi vrea să se asocieze cu cauza disidenţilor doar pentru a-l ataca pe procurorul general de pe poziţia de „apropiat al opozanţilor”.

Aceasta este a doua scrisoare pe care Andrei Ursu i-o transmite lui Călin Popescu Tăriceanu. Schimbul de scrisori a pornit în urma unor declaraţii ale preşedintelui ALDE, care a precizat că ştia de tragedia disidentului Gheorghe Ursu şi că fiul său i-a fost student.

Într-o scrisoare deschisă, Tăriceanu a recunoscut că a făcut o confuzie şi că l-a confundat pe ful disidentuluu ucis de Securitate cu un alt fost student de-al său.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici