Magnatul israelian Beny Steinmetz, judecat în Elveţia pentru acte de corupţie

Magnatul israelian Beny Steinmetz a fost pus sub acuzare şi va fi judecat de o instanţă judiciară din Elveţia pentru presupusa oferire de mită în statul Guineea, informează agenţiile de presă Reuters şi Associated Press.

1441 afișări
Imaginea articolului Magnatul israelian Beny Steinmetz, judecat în Elveţia pentru acte de corupţie

Magnatul israelian Beny Steinmetz, judecat în Elveţia pentru acte de corupţie

Procurorii din Geneva susţin că omul de afaceri Beny Steinmetz şi alţi doi inculpaţi au oferit mită zece milioane de dolari pentru obţinerea unui contract de exploatare minieră în regiunea Simandou, situată în sud-estul statului Guineea. Cei trei sunt acuzaţi că au emis facturi false pentru ascunderea mitei pe care i-ar fi acordat-o soţiei lui Lansana Conté, fost preşedinte al Guineei.

Procurorul elveţian Claudio Mascotto a declarat că cei trei inculpaţi "au promis în 2005, iar ulterior au oferit sau au facilitat oferirea de mită uneia dintre soţiile fostului preşedinte Lansana Conte" pentru a obţine drepturi de exploatare minieră în regiunea Simandou din Guineea în numele companiei lui Beny Steinmetz, Group Resources (BSGR).

Miliardarul israelian Beny Steinmetz, consultantul politic Tal Silberstein şi alţi patru oameni de afaceri au fost plasaţi în arest preventiv, în august 2017, de justiţia din Israel. Acuzaţiile s-au referit la fals, uz de fals, spălare de bani, fraude, abuz de încredere şi obstrucţionarea justiţiei. Benjamin Steinmetz şi Tal Silberstein au ajuns atunci la un acord cu procurorii, astfel că au fost eliberaţi sub control judiciar. Arestarea omului de afaceri Beny Steinmetz în Israel a avut legătură cu investigaţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) din România, au afirmat în august 2017 surse judiciare şi din cadrul poliţiei israeliene citate de cotidianul Haaretz. În instanţă, Beny Steinmetz a declarat că investigaţia este parte a unui "război politic". Steinmetz a acuzat că omul de afaceri George Soros finanţează o campanie împotriva lui, argumentând că dosarul a fost construit pe mărturia falsă a unei femei pe care nu a identificat-o. Beny Steinmetz l-a acuzat în mai multe rânduri pe George Soros că ar afecta interesele sale economice din Guineea. În decembrie 2016, Beny Steinmetz, care deţine controlul asupra unor vaste activităţi miniere în Africa, a fost plasat în arest la domiciliu în Israel în acelaşi dosar.

Taguri:
elveţia,
steinmetz,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici