Primarii îi cer premierului o lege mai simplă a achiziţiilor publice. Mihai Chirica, primarul Iaşiului, s-a apărat de acuzaţia privind nivelul redus al fondurilor europene/ Ce le-a promis edililor Viorica Dăncilă

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, vineri, în la întâlnirea pe care a avut-o cu primarii municipiilor reşedinţă de judeţ, că intenţionează să ridice barierele în obţinerea finanţărilor europene, după ce aceştia au cerut simplificarea procedurilor şi modificarea legii achiziţiilor publice.

877 afișări
Imaginea articolului Primarii îi cer premierului o lege mai simplă a achiziţiilor publice. Mihai Chirica, primarul Iaşiului, s-a apărat de acuzaţia privind nivelul redus al fondurilor europene/ Ce le-a promis edililor Viorica Dăncilă

Primarii municipiilor reşedinţă de judeţ îi cer premierului o lege mai simplă a achiziţiilor publice. Mihai Chirica, primarul Iaşiului, s-a apărat de acuzaţia privind nivelul redus al fondurilor europene

Premierul Viorica Dancilă a avut, vineri, la Palatul Victoria, o întâlnire de lucru cu primarii municipiilor reşedinţă de judeţ, reprezentanţii Autorităţii de Management a Programului Operaţional Regional (POR) şi directorii Agenţiilor de Dezvoltare Regională în care au fost analizate soluţiile la problemele întâmpinate în atragerea finanţării europene.

”Vrem să ridicăm barierele în obţinerea finanţărilor din fonduri europene. Împreună, Guvern şi autorităţi locale, ne vom pune de acord asupra soluţiilor concrete pentru a fi mai eficienţi în atragerea finanţărilor şi punerea în practică a proiectelor în beneficiul cetăţenilor români”, a le-a spus Viorica Dăncilă primarilor prezenţi la întâlnire, potrivit unui comunicat de presă remis MEDIAFAX.

TITLURILE ZILEI

Alături de primul-ministru, la întâlnire au mai participat vicepremierul Paul Stănescu, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, şi Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene.

”Vreau să vă sprijin cu toată fermitatea, indiferent de opţiunea politică, să găsim împreună soluţii pentru a recupera întârzierile în atragerea fondurilor europene din POR şi a evita riscul de dezangajare a unor fonduri. Finanţarea acestor proiecte trebuie să fie în beneficiul cetăţenilor, al României”, a subliniat premierul Viorica Dăncilă, potrivit sursei menţionate.

În cadrul întâlnirii de lucru, primarii municipiilor reşedinţă de judeţ au prezentat principalele dificultăţi în ceea ce priveşte obţinerea finanţării pentru proiectele din cadrul POR şi au propus o serie de soluţii. Cele mai multe dintre acestea au vizat simplificarea procedurilor, blocajele cauzate de legislaţia achiziţiilor publice, ghidul solicitantului, regimul de proprietate publică şi de parteneriat, precum şi optimizarea aplicaţiei electronice My SMIS. Prim-ministrul i-a încurajat pe primari să participe în grupul de lucru care analizează propunerile de modificare a legislaţiei achiziţiilor publice, şi să vină cu soluţii care să răspundă problemelor specifice pe care le întâmpină. De asemenea, şeful Executivului a subliniat că propunerile primarilor privind simplificarea procedurilor şi reducerea birocraţiei vor fi avute în vedere de echipa constituită în acest scop la nivelul Guvernului. O altă soluţie concretă cerută de premier a fost ca Autoritatea de Management a POR să desemneze câte o persoană pentru fiecare autoritate publică locală, care să urmărească stadiul proiectului propus de primării, de la momentul depunerii până la semnarea contractului de finanţare, şi să ofere sprijin şi consiliere atunci când este necesar.

Pentru a coordona măsurile avute în vedere de autorităţile române privind absorbţia fondurilor prin POR cu procedurile europene, va fi organizată o nouă întâlnire în cursul acestei luni cu reprezentanţii Comisiei Europene responsabili pentru politica regională. Premierul Viorica Dăncilă a precizat că a solicitat sprijin Comisiei Europene în sensul desemnării unor experţi care să ofere sprijin şi consiliere pentru creşterea absorbţiei fondurilor structurale şi de investiţii europene.

Problemele semnalate de primari şi soluţiile propuse vor fi analizate de ministerele de resort, precum şi în grupurile de lucru, urmând să primească răspunsuri concrete într-o perioadă cât mai scurtă de timp.

”S-a discutat despre proceduri, să le simplificăm, s-a discutat despre proprietate, dar şi despre zona achiziţiilor. Sunt cele trei direcţii care sunt în parcursul pentru atragerea fondurilor europene. (...) Colegii au avut pe cele trei direcţii probleme probleme specifice proiectelor pe care le-au depus. Ne interesează foarte mult mobilitatea, ne interesează ca avizele să meargă mult mai rapid şi să câştigăm timp, pentru că suntem deja în 2018 şi nu există pe domeniul respectiv un fond atras”, a declarat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

El a mai spus că, în privinţa legii achiziţiilor publice, nu s-a discutat pe lege, ci s-a evocat dorinţa de a fi simplificată.

”Pe transfrontalier în relaţia cu Ungaria o achiziţie publică se rezolvă în 60 de zile. La noi, dacă există o contestaţie, se rezolvă în doi ani. Întrebarea este: cine câştigă? Statul pierde sigur. Trebuie să existe o lege a achiziţiilor mult mai simplă. Pe proiectele de preaderare România a fost locul întâi în Europa la absorbţie. Ce s-a întâmplat cu noi de nu reuşim să facem acum în aderarea absorbţiei? Este, de fapt, o problemă generată de birocraţie. Cred că debirocratizarea este cea mai importantă”, a adăugat el.

La rândul său, primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a mai spus că nu primăriile sunt vinovate de nivelul redus al fondurilor europene.

”Cred că a fost o discuţie pozitivă. Suntem într-o reală întârziere - o încercare subtilă de a aduce această chestiune în sarcina autorităţilor locale. Nu a ţinut, pentru că de fapt ghidurile au plecat foarte târziu, cu dese modificări. În cele din urmă cred că s-au lămurit câteva aspecte, mai ales pentru stabilitatea acestor documentaţii care sunt către autorităţile locale şi încercarea de a accelera, chiar şi de a recupera din pierderea de timp care s-a petrecut până acum”, a declarat Chirica.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici