Verne Troyer, star al seriei "Austin Powers", spitalizat de urgenţă

Actorul american Verne Troyer, star al seriei de filme "Austin Powers", a fost spitalizat de urgenţă la Los Angeles, însă nu au fost făcute publice detalii despre problemele de sănătate ale acestuia, potrivit bbc.com.

577 afișări
Imaginea articolului Verne Troyer, star al seriei "Austin Powers", spitalizat de urgenţă

Verne Troyer, star al seriei "Austin Powers", spitalizat de urgenţă

Actorul în vârstă de 49 de ani a fost transportat la spital cu o ambulanţă, luni seară.

Artistul a publicat apoi un mesaj pe reţeaua de socializare Instagram, în care a confirmat faptul că a fost internat şi a menţionat că "a primit cea mai bună îngrijire".

Un purtător de cuvânt al Los Angeles Fire Department a declarat pentru site-ul de ştiri TheWrap că la linia de urgenţă a fost raportat, de la locuinţa lui Troyer din Hollywood, un caz de "presupusă otrăvire/ intoxicare".

Anul trecut, în aprilie, Troyer a fost spitalizat din cauza dependenţei de alcool, despre care a şi vorbit public ulterior.

Verne Troyer suferă de nanism provocat de acondroplazie şi, cu o înălţime de 81 de centimetri, este unul dintre cei mai scunzi oameni din lume.

Troyer este celebru pentru rolurile Mini-Me din seria "Austin Powers", precum şi Griphook din primul film al francizei Harry Potter, "Harry Potter şi piatra filozofală" (2001).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici